În urma probelor administrate într-un dosar penal, aflat în instrumentarea polițiștilor Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, a fost dispusă reținerea  pentru 24 de ore, a doi bărbați, cercetați pentru fals informatic.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul lunii august, un bărbat de 44 de ani din Năsăud, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Someș-Țibleș, ar fi emis 3 avize electronice de însoțire a materialului lemnos. În documentele emise ar fi fost menționați, în fals, ca și destinatari trei persoane din comuna Nimigea.  

„În urma verificărilor, polițiștii au constatat că o parte din materialul lemnos, în cantitate de 8,11 metrii cubi ar fi fost preluat, transportat, și comercializat de către un bărbat, de 31 de ani din Cepari unei alte persoane, care nu aveau dreptul să beneficieze de material lemnos din pădurea comunei Nimigea.

Ieri, 19 octombrie, față de cei doi bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunii de fals informatic, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Astăzi, 20 octombrie, cei doi au fost prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud față de aceștia fiind luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Printre măsurile stabilite de procurorul de caz este și interdicția pădurarului de a utiliza S.U.M.A.L. 2.0″, a transmis sursa citată.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.