Ion Moise. Un nume greu al prozei transilvane dar si un vechi si respectat jurnalist al Bistritei. Ion Moise scrie si romane, unul dintre acestea, „Orologiul” , nefiind pe placul vechiului regim. De parca, asta nou ar fi ceva mai bun? Moise este un prozator de respiratie lunga si spune ca romanul nu are de ce sa se salveze, pentru ca el nu va disparea niciodata. Asta o spune la cei 72 de ani pe care i-a implinit pe 14 mai.
Nea Ioane, mult ati scris pentru aceste vremuri de restriste pentru arta cuvantului scris. Haideti sa redefinim, putin, ce naiba mai e cu proza romaneasca?
Proza romaneasca e in impas, intr-un mare impas, pentru ca lupta noilor generatii pentru asa-zisa litaratura experimentala, ajungandu-se la o neinteleasa lipsa de accesabilitate. Scriu astia de parca s-ar adresa doar elitelor culturale. Toata aceasta criza artificiala pe care suntem obligati sa o suportam, repet artificiala, este si o criza a literaturii, una morala, cat mai ales o criza spirituala.
Atunci si acum… La orice varsta, omul este o fiinta care se hraneste cu povesti?
Atunci si acum (…) Sansa, marea sansa a prozei romanesti a fost inainte de 1989, cred ca prin deceniul sase, sapte si opt, prozatorii romani, ca si ceilalti din fosul lagar estic, erau foarte atent monitorizati de catre vestici. Sunt sigur ca vesticii nu erau atat de interesati de forma literara, de impactul filologic, era, mai degraba un intres politic, literatura avand si un rol de varf de lance al celor ce se opuneau regimurilor totalitare. Tot acest interes a facut chiar si din cartile lui Marin Preda, obiecte de scandal chiar si la Moscova. Ei, acum lucrurile se pun altfel, cu totul altfel.
Sa ne intoarcem in timp. In urma cu foarte multi ani ati scris „Orologiul”. Stiu ca acest roman v-a adus multe probleme cu anumite servicii. Care e povestea reala?
Am debutat relativ tarziu, in anul 1982, iar inca atunci cercul nu se inchisese definitiv. Erau ultimele zile insorite ale dezghetului idelogic din anii 70. Inca era o anumita toleranta fata de scriitorii care nu erau inregimentati, o anumita…
Sa revenin la „Orologiul”, o carte unde sunt apropouri cu privire la activitatea organelor de securitate din timpul obsedantului deceniu…
Mda, sunt acolo doua sau trei episoade in care incriminez securitatea lui Draghici si a lui Dej care au facut abuzuri extraordinare, dar pe care nu o consider in totalitate vinovata. Vinovati au fost consilierii sovietici, dar asta nu a contat foarte mult atunci.
Ati fost convocat sa dati explicatii?
Sigur ca da! M-au intrebat ca ce am eu cu Securitatea, ce mi-a venit sa scriu chestii de alea, nu intodeauna ambile la adresa regimului…
Acum, vreti sa spuneti ca a fost un fel de disidenta? Mai greu in Romania, nu avem noi sange in instalatie de mari dizidenti.
Nu stiu! Ceea ce stiu este ca un ofiter mi-a spus ca am scris un roman contra Securitatii, iar din aceasta cauza am fost dat afara de la ziarul Ecoul de doua ori. Sigur ca nu pentru aceeasi vina. Am fost chemat la Partid, cum se spunea, iar acolo m-au intrebat ce parere am de restructurarile din presa?
Epurari sau restructurari? Ca acum se fac epurari economico-financiare, asa ca nu stiu care ar fi mai rai sau mai buni?
Tot un drac! A inceput atunci o comprimare a aparatului gazetaresc, ca deranja, acolo sus, deranja, nu mai placea, inventandu-se problema economica…
Imi suna cunoscut… Apropo, ce tiraj a avut „Orologiul”?
Unul urias. Peste 20 de mii de exemplare si care s-au epuizat…
Ce a urmat dupa „Orologiul”?
Un alt roman, unul ceva mai terestru, ceva mai moale, dedicat tatalui meu…
Bun! Cum se facea presa inainte de 1989?
Greu, foarte greu, in sensul ca erai intre ciocan si nicovala
Pai, nea Ioane, astea nu sunt noutati! Si acum e la fel: s-a schimbat forma, fondul a ramas acelasi.
Marea diferenta este ca acum nu mai esti presat de o autoritate posesiva asa cum era Partidul Comunist Roman. Judetul era impartit in tot atatea sectoare, cati secretari existau pe langa tovarasul prim. Daca, intr-un anumit sector exista o problema care merita atentia presei si mergei sa anchetezi, deranjai pe tov. secretar. Se dadeau telefoane, se faceau situatii, sedinte de analiza a problemei respective, darcdca lucrurile nu ieseau bine pentru secretarul de pe sectorul respectiv, dadea-i de dracu. Atunci, tovarasul prim citea din scoarta in scoarta ziarul, iar cand lucrurile nu pareau a fi sub control sau cand deranja vreo fraza, se punea mana pe telefon.
Vreau sa vorbim putin si de romanele istorice, asta fiind noua pasiune, ma rog, noua de mai multi ani
In viata reala nu exista doar alb si negru, bine si rau, exista nuante, expresii ale acestor stari. Nu exista doar Fat-Frumos si Ileana Cosinzeana, iar daca vreau sa fiu scriitor realist trebuie sa evoc natura umana asa cum e ea in imediata noastra apropiere.
Literatura este arta de a scrie ceva ce va fi citit de doua ori. La ce lucrati la ora actuala?
La o carte… Mi-am gasit un vechi jurnal din vremea studentiei si citindu-l m-am zguduit. Am realizat ca acele hartii ar trebui valorificate, fiind vorba de problemele cu care se confruntau studentii in anii 1958-1963. Multe, multe drame personale, nebagate, neluate in seama, adevarate tragedii. Va spun doar despre niste studente, pocaite cu se spunea in acele vremuri, fete care nu au renuntat la credinta, ele fiind exmatriculate dupa ce au fost umilite si jignite intr-un mod brutal. Un altul a incercat sa-i minta pe tovarasi ca tatal sau a fost ilegalist, asta dadea bine la dosarul de cadre. Ei, in cele din urma s-a dovedit ca tatal sau a fost legionar.
Ar fi trebuit sa fie mandru de lucrul acela…
Hm, era vorba de fals in inscrisuri publice si alte lucruri mai putin placute si care au dus la exmatricularea din facultate. Studentii erau foarte atent monitorizati, iar Securitatea avea informatori rintre ei, unii ajungand sa faca acest lucru din cauza unor intamplari banale. Aveam un prieten, unul State, Stoica de fapt si care, dupa ce a vazut filmul Vikingii a aruncat cu cutitul intr-o usa. De acolo, a ajuns la tot felul de complicatii, iar State a fost, in cele din urma, racolat de Securitate. Vreau sa-ti mai spun ca prietenul asta al meu a ajuns ofiter superior de Securitate, asta dupa ce i s-a reprosat ani intregi ca nu gaseste dusmani de clasa pe care sa-i demaste.
Cum se va numi romanul?
O sa te surprinda : Din carnetul unui student traznit…
Daca imi permiteti mastre, parca suna a Eliade cu al sau Roman al Adolescentului Miop, interesant, abia astept sa-l lecturez.
Daca tot vorbim de carti, ce mai cititi la ora actuala?
In primul rand Biblia. Mi se pare cel mai mare roman al tuturor timpurilor, dupa care urmeaza Joyce cu al sau Ulyse, carte pe care am citit-o de mai multe ori. Inveti sa scrii de la Joyce, inveti cu se mananca literatura. Mai citesc Faulkner, dar si Soljenitin. Din cand in cand, iata, Thomas Mann…
Da, aici sunt acasa, un scriitor complet – Casa Buddenbrook, Muntele vrajit, tetralogia Iosif si fratii sai, Doctor Faustus, este, este unul din marii scriitori ai secolului trecut.
Fara Mann, Heine, Cehov sau Tolstoi viata mea ar fi mult mai trista…
Mda, maestre, la cei 72 de ani pe care i-ati implinit, ce va mai doriti de la viata, de la literatura, chiar de la oameni, desi, si eu ma intreb daca avem ce sa asteptam de la oameni…
De la oameni mai putin, de la noi, ceva mai mult… Uite, nu as vrea sa trec dincolo fara a-mi termina ceea ce am de scris, cu acest regret. Sper ca bunul Dumnezeu imi va mai da ceva ragaz.
