Municipalitatea a dat undă verde lucrărilor pentru realizarea unui teren de sport cu suprafață sintetică. Noul teren de sport, va fi ridicat în cartierul Subcetate din Bistrița și va avea o suprafață de 800 de metri pătrați.

„Terenul de sport din zona Subcetate  face parte din lista de amenajări pe care le avem planificate pentru acest cartier. Alături de alei, spații de parcare, zone verzi, locuri de joacă, este prevăzut și acest teren  de sport, Lucrprile se face eșalonat, pe măsură ce ele sunt prinse în bugetul anului respectiv, dar și în funcție de felul în care evoluează lucrările la celelalte obiective din cartierul Subcetate. Și dau un singur exemplu, blocurile ANL care sunt acum în construcție. Evident că ne-au împiedicat să facem o serie de amenajări în respectivul cartier. Când toate aceste construcții vor fi finalizate, vom putea finaliza și partea de amenajări de care vorbeam. Vorbim de un teren de sport pe care noi îl vom administra probabil, împreună cu o firmă, așa cum practic sunt administrate și celelalte terenuri de pe raza municipiului. Vom avea același regulament ca și în celelalte cazuri. Accesul va fi pe bază de bilet de intrare, dar totodată va fi aplicată și aici gratuitatea pentru elevii din municipiul Bistrița” informează purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Bistrița, Mihai Rusti.

Terenul respectiv a fost decopertat și urmează să fie turnată placă de beton peste care va veni gazonul artificial. Cel mai probabil acesta va fi gata în primăvara anului viitor, când vor fi montate toate dotările și va fi dat în folosință. Consiliul Local Bistrița a aprobat la începutul anului un buget de aproximativ 61.000 de lei pentru realizarea terenului de sport din Subcetate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.