După ambulanțele achiziționate anul trecut pentru SAJ Bistrița-Năsăud, amendamentul depus de deputatul liberal Diana Morar la legea bugetului de stat în 2024 vine din nou în sprijinul protejării sănătății bistrițenilor, prin achiziția unui cabinet stomatologic mobil  pentru Direcția Asistență Socială a Primăriei Bistrița, în valoare de 750.000 lei, precum și două autoutilitare care vor transporta mâncare la creșele din Bistrița și la persoanele vulnerabile, în valoare de 250.000 lei.

„Datele privind mersul la stomatolog în țara noastră sunt îngrijorătoare. Conform Eurostat, România ocupă penultimul loc din Uniunea Europeană după numărul mediu anual de consultaţii stomatologice (0,3 per capita față de 0,9, media U.E.) Din păcate, nici copiii nu au acces la aceste servicii atât de importante pentru starea generală de sănătate. Statisticile societății civile spun că 7 din 10 copii nu au fost niciodată la stomatolog.

Îmi doresc ca acest cabinet stomatologic mobil, care va fi operat de dl. primar Ioan Turc prin serviciile Primăriei Bistrița, să ajungă la cât mai mulți copii și adulți bistrițeni care nu își permit să ajungă la servicii medicale stomatologice și să creștem conștientizarea importanței mersului la stomatolog de la vârste cât mai mici”, spune Diana Morar.

Potrivit alesei liberale, în același amendament la bugetul de stat pe care l-a depus înainte de sărbători, 250.000 lei au fost alocați pentru cumpărarea a două autoutilitare care vor transporta mâncare la creșele din Bistrița și la persoanele vulnerabile care nu se pot deplasa la cantinele sociale pentru mâncare.

„Astfel, am răspuns necesităților exprimate de dl. primar Ioan Turc cu privire la calitatea serviciilor oferite de municipalitate în privința condițiilor de siguranță asigurate la livrarea meselor pentru copiii din creșele din Bistrița și pentru cei nevoiași care se bazează pe mesele de la cantinele sociale”, a adăugat Diana Morar, ea precizând totodată că la începutul anului viitor vor fi demarate în acest sens și procedurile de achiziție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.