Andrei, un adolescent de 17 ani, şi părinţii acestuia susţin că din cauza nepriceperii unui doctor şi a dezinteresului de care a dat dovadă, sănătatea tânărului a fost pusă în pericol.

Într-o postare făcută pe contul său de Facebook, adolescentul relatează clipele de coşmar prin care a trecut după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale efectuată de către medicul sălăjean.

„În luna Iunie am fost operat la claviculă la Spitalul Judeţean Zalău, de către dr. Horea Jidveianu. Atunci mi-a montat două broşe (un fel de cuie, se vede în poză). Când a trebuit să mi le extragă, mi-a putut extrage numai una, timp de patru ore pe masa de operaţie nu a putut face nimic, recomandându-mi să o las acolo unde e «că nu are nicio treabă» (zice el). În 12 octombrie, după o grămadă de drumuri la spitale, cu ajutorul lui Dumnezeu şi multumită unui doctor de la Cluj, broşa a fost extrasă, ajungând deja la un centimetru de a-mi intra în plămân. P.S: Dragi prieteni!!! Dacă vreodată (nu vă doresc) veţi avea vreo problemă de ordin ortopedic, nu vă recomand să vă lăsaţi pe mâna doctorului Jidveianu! Vă spun din propria experienţă”, a scris Andrei

Tânărul a ajuns pe masa de operaţii a chirurgului cu o fractură de claviculă produsă în urma unui accident de bicicletă, în luna iunie.

„Specialistul i-a implantat două broşe de 7-8 cm lungime, care să îi fixeze clavicula timp de o lună. Pentru extragerea lor, am mers la începutul lunii august la acelaşi medic, însă una din broşe a fost de negăsit. I-a făcut anestezie locală, dar nu a putut scoate decât o piesă, pentru cea de-a doua, fiul meu fiind supus, în ziua următoare, unei intervenţii chirurgicale ce a durat patru ore. Şi de această dată, fără succes”, povesteşte Augustin Câmpean, tatăl lui Andrei.

Bărbatul i-a cerut medicului să îi recomande un alt specialist la care să apeleze pentru a extrage şi cel de-al doilea implant, însă chirurgul sălăjean l-ar fi asigurat că nu va fi nicio problemă dacă broşa rămâne acolo unde e.

Mai mult decât atât, se plânge tatăl, nu s-a mai preocupat de pacient: „Ce m-a deranjat foarte mult că atunci când a văzut că nu îi iese operaţia, nu a mai vrut să ştie nimic despre fiul meu. L-am rugat să îmi recomande un specialist care să ne poată ajuta, însă mi s-a replicat că nu e nicio problemă dacă broşa aceea rămâne acolo unde e. Mi-a replicat că sunt oameni veniţi de pe front cu schije şi care au trăit mult şi bine acolo. «Lăsaţi-o acolo, că nu se întâmplă nimic», mi-a spus”, adaugă tatăl lui Andrei.

Răspunsul nu l-a liniştit, aşa că Augustin Câmpean şi-a dus copilul la Cluj-Napoca, pentru o a doua părere: mai întâi la Spitalul de Recuperare, apoi la Chirurgie, pentru ca într-un final să ajungă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, acolo unde Andrei a fost operat zilele trecute:

„Broşa ajunsese într-un mănunchi de vase de sânge, însă, din fericire, nu afectase nimic. În 40 de minute, medicul i-a făcut o nouă incizie, a găsit broşa şi a scos-o fără probleme. Ne-a spus că degeaba au căutat-o cei de la Zalău, câtă vreme nu au căutat-o unde trebuia. Chirurgul de la Cluj ne-a spus că dacă mai stăteam puţin, lucrurile s-ar fi complicat, broşa fiind la circa un centimetru distanţă de plămân ” a mai spus tatăl.

În ciuda situaţiei create, tatăl nu vrea să îl reclame pe medicul de la SJU Zalău. „Am înţeles că Jidveianu a fost depăşit de situaţie, dar m-a deranjat modul în care s-a comportat cu noi, că nu l-a interesat ce se întâmplă cu copilul meu. Practic, ne-a întors spatele. Sunt preot şi trebuie să iert şi aşa l-am mobilizat şi pe Andrei să iertăm, să-i arătăm clemenţă. Totuşi, ar fi bine ar fi ca pe viitor să fie mai responsabil, pentru că totuşi lucrează cu copiii”, îşi explică Augustin Câmpean

În urma celor semnalate, medicul a fost sancţionat cu un avertisment de către conducerea Spitalului, demers care a fost contestat în instanţă. Procesul se află pe rolul Tribunalului Sălaj. Laurenţiu Barna, managerul SJU Zalău, a refuzat să se pronunţe în privinţa acuzelor ce i se aduc angajatului unităţii, răspunzând scurt: „Ce pot spune? Ce soluţii a dat Colegiul Medicilor? Dar Consiliul de Etică? Iar eu când l-am avertizat, ne-a acţionat în instanţă!”. Şi la Colegiul Medicilor Sălaj au fost depuse plângeri, însă în niciul din cazuri nu s-a stabilit că ar fi fost vorba despre vreo culpă medicală, potrivit preşedintelui dr. Liviu Oroian, potrivit adevărul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.