Un italian căutat de autorităţile din ţara sa pentru infracţiuni economico-financiare, despre care, potrivit presei italiene, se bănuieşte că ar avea legături cu serviciile secrete din Israel şi SUA, a fost reţinut, marţi după-amiază, pe Aeroportul Otopeni, de către poliţiştii de frontieră, informează Mediafax.

 

Elio Ciolini, în vârstă de 66 de ani, a fost legitimat după ce a coborât dintr-un avion care venea din oraşul elveţian Zürich şi s-a constatat că avea acte false.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost reţinut de poliţiştii de frontieră de la aeroport, în jurul orei 17.00, întrucât este căutat de autorităţile italiene pentru infracţiuni economico-financiare.

Ciolini este un personaj controversat şi destul de misterios în Italia, fiind suspectat de legături strânse cu Serviciul israelian de informaţii externe (Mossad) şi cu serviciile secrete americane. De altfel, de multe ori, el şi-a asumat o identitate falsă, conform presei din Italia.

Ciolini a oferit de multe ori informaţii autorităţilor italiene, în special în cazul atentatelor mafiote comise în Italia în august 1980. În ultimii ani, a fost cercetat pentru emiterea de titluri de obligaţiuni false italiene, precum şi într-un caz de înşelăciune şi şantaj, a mai relatat presa italiană.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.