În urmă cu câteva zile, Judecătoria Bistrița l-a validat pe Ioan Turc, noul primar al Bistriței. Fostul primar, Ovidiu Crețu, nu a plecat însă de la primărie înainte să lase un „premiu”. Cu o săptămână înainte de validarea mandatului lui Turc a fost scoasă la licitație „strategia” de dezvoltare a urbei, pe următorii 10 ani.
În data de 15 octombrie, Judecătoria Bistrița i-a validat mandatul de primar al lui Ioan Turc, care va prelua cât de curând Primăria Bistrița. Până la învestire și jurământ, frâiele municipalitățile se află încă în mâinile lui Ovidiu Crețu, care, fie vorba între noi se tot plângea că abia așteaptă să plece de la primărie.
Înainte să plece însă, mai exact cu o săptămână înainte de validarea lui Ioan Turc, Ovidiu Crețu lasă un „cadou” generos pentru noua administrație: strategia de dezvoltare a urbei, pe următorii 10 ani.
În 8 octombrie pe SEAP a fost încărcată o licitație pentru elaborarea strategiei de dezvoltare a orașului în următorul deceniu. Valoarea totală a contractului trece de 440.000 de lei și este finanțat din fonduri europene.
„Strategia integrată de dezvoltare locală reprezintă cadrul pentru o viziune pe termen mediu și lung asupra dezvoltării locale, în care domeniile de acțiune strategică sunt integrate și se află în stare de complementaritate. Aceasta va reprezenta, alături de PMUD, baza strategică pentru fundamentarea proiectelor inițiate la nivel local, pentru perioada de programare 2021-2027, fiind de asemenea un reper în definirea programelor de finanțare fundamentate de autoritățile naționale, cât și pentru autorități regionale/județene/locale sau potențiali investitori publici sau privați. Proiectul de planificare strategică la nivelul municipiului Bistrița reprezintă un demers ambițios și dificil, dar foarte necesar. El este construit pe o metodologie riguroasă, bazată pe experiența internațională și intenționează să reunească eforturile tuturor persoanelor și organizațiilor interesate, urmărind atât o finalitate managerială, cât și una de implicare a comunității în luarea marilor decizii care o privesc. Proiectul de planificare strategică vizează definirea reperelor strategice de dezvoltare a comunității până în anul 2030”, se arată în caietul de sarcini al licitației.
Același document specifică faptul că Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Bistrița, alături de Planul de Mobilitate Urbană Durabilă au fost esențiale pentru atragerea de fonduri europene.
Ce „planuri” a lăsat Crețu pentru următorul deceniu
Printre sarcinile urgente de rezolvat în următorii ani se numără digitalizarea serviciilor publice și creșterea competitivității întreprinderilor prin inovare, care să transforme municipiul Bistrița într-un „smart city”. Culmea, aceasta este și una dintre prioritățile noului primar Ioan Turc, promovată în campania electorală.
Se vorbește, de asemenea, de refacerea și respectarea mediului curat prin acțiuni de mobilitate urbană, eficiență energetică și regenerare urbană a zonelor degradate. Se pune accent și pe creșterea accesibilității către municipiul Bistrița, dar și pe creșterea gradului de educație prin dezvoltarea infrastructurii școlare, cu accent pe dezvoltarea învățământului profesional și tehnic.
Când vine vorba despre turism se vorbește despre includerea în circuitul turistic a unor noi produse turistice.
„Obiectivul propus este actualizarea SIDU (Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Bistrița), pornind de la nevoile actuale ale comunității locale și identificarea unor soluții pentru aceasta, care să răspundă nevoilor și exigențelor de finanțare pentru următoarea perioadă de programare a fondurilor europene 2021-2027”, se mai arată în caietul de sarcini.
Firma care va câștiga licitația trebuie să se bazeze pe date statistice din perioada 2016-2020 și să realizeze o analiză SWOT, care să scoată în evidență punctele tari, punctele slabe, dar și oportunitățile și amenințările. Se va lua în calcul inclusiv influența pandemiei de coronavirus.
Câștigătorul licitației trebuie să estimeze inclusiv necesitățile de finanțare, luând în calcul diferite surse de finanțare: fonduri comunitare, bugetul de stat sau local, fonduri private. De asemenea, acesta trebuie să se bazeze și pe consultări publice, inclusiv cu specialiști în diferite domenii și pe chestionare online cu minim 1.500 de subiecți. Firma câștigătoare are la dispoziție 12 luni pentru elaborarea strategiei.
Autogara suspendată, un alt „cadou” lăsat de Crețu
Acesta nu este singurul „cadou” lăsat de Ovidiu Crețu noii administrații. Cu doar trei zile înainte de alegerile locale, Primăria Bistrița scotea la licitație lucrările de execuție pentru proiectul Centrul Intermodal de Transport Public.
Valoarea acestui proiect, care este practic o autogară suspendată, situată în apropierea Gării Bistrița-Nord, este de aproape 40 de milioane de lei, adică în jur de 9 milioane de euro. Ofertele vor fi deschise la începutul lunii noiembrie.
Potrivit caietului de sarcini a licitației se dorește realizarea unei stații de transport public sub forma unei platforme supraterane peste calea ferată, pentru transportul public local, precum și reabilitarea/modernizarea infrastructurii rutiere utilizate prioritar de transportul public de călători, în zona afectată de investiție.
„Prin realizarea stației de transfer intermodal se vor crea condițiile pentru îmbunătățirea eficienței transportului public urban, prin desfășurarea într-un mod organizat și controlabil a transferului pasagerilor între transportul public feroviar/rutier/intrajudețean/interjudețean/internațional pe de o parte și transportul public local”, se mai arată în caietul de sarcini.
Practic, această autogară suspendată va lega strada Gării, strada Rodnei, Aleea Trandafirilor de strada Tărpiului și strada Industriei. Va asigura o conexiune și cu stația CFR Bistrița-Nord.
Ca o ironie a sorții, Ovidiu Crețu i-a lăsat „cadou” la final de mandat lui Ioan Turc, succesorul său unul dintre proiectele pe care le-a contestat. Ioan Turc a fost unul dintre cei mai aprigi contestatori ai proiectului.
„Fondurile europene trebuie cheltuite în interesul oamenilor. Nu împotriva lor. Nu poți justifica investiții care până la urmă să se constituie în pagube uriașe pentru oraș, pentru calitatea vieții, doar pentru faptul că sunt realizate din fonduri europene. Nu e nicio problemă, urmează alt exercițiu financiar din 2021… acest oraș va avea oportunitatea să realizeze autogară în condiții normale”, spunea Ioan Turc, în 2018, pentru un ziar local.
Tot în 2018, liberalii chiar au încercat să stopeze acest proiect, fără rezultat însă. Consilierul local liberal Ioan Peteleu l-a numit o „utopie” a primarului Ovidiu Crețu, a doua, după pârtia de schi.