Un bistrițean, care a refuzat să mai restituie un bun lăsat în grijă de un amic, are acum probleme cu legea. Bărbatul a fost reclamat, iar acum este anchetat de polițiști, pentru abuz de încredere.

În urma investigațiilor efectuate într-un dosar penal, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat, marți, pe o stradă din municipiul Bistrița un autoturism care figura ca fiind dat în urmărire.

„Autoturismul aparține unui bărbat de 39 ani, din Movileni, județul Galați, însă, la data de 26 august a.c., l-ar fi lăsat în grija unui bărbat de 38 de ani, din Bistrița care a refuzat să-l mai restituie proprietarului„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.