Un bărbat din Susenii Bârgăului, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier, a fost depistat și reținut luni de polițiști. În vara anului trecut, acesta a fost implicat într-un accident rutier petrecut în municipiul Bistrița, soldat cu rănirea unei femei, și a fugit de la locul evenimentului rutier. Avea și motive, pentru că bârgăuanul nu avea permis de conducere.
Ieri, 6 decembrie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 35 de ani, din Susenii Bârgăului, cercetat pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
„În fapt, în luna august 2020, pe strada în Decembrie din Bistrița, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, dintre care unul înmatriculat în Franța.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unuia dintre conducătorii auto implicați, respectiv o femeie de 44 de ani, din Bistrița. Imediat după producerea accidentului, celălalt conducător implicat, al autoturismului înmatriculat în Franța, a abandonat autovehiculul și a plecat de la fața locului.
În urma investigațiilor efectuate, în luna septembrie 2020, polițiștii l-au identificat ca fiind un bărbat de 35 de ani, din Susenii Bârgăului și au constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Bărbatul în cauză s-a sustras urmăririi penale”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BIstrița-Năsăud.
În prezent, acesta se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat magistraților în vederea luării unei măsuri preventive.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști Biroului Rutier Bistrița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.