Un bărbat de 50 de ani din comuna Banloc, județul Timiș, a ajuns în arestul Poliției după ce a devenit violent cu oamenii legii și a amenințat că se sinucide. Totul a început după ce fratele bărbatului a vrut să-l viziteze, însă acesta nu i-a permis să intre în casă. Speriat de comportamentul acestuia a sunat la 112, iar la fața locului au intervenit de urgență polițiștii.

Bărbatul ce locuia în casă nu le-a permis nici oamenilor legii să intre, motiv pentru care au fost chemați pompierii. Odată ajunși, aceștia au găsit în interiorul locuinței cadavrul tatălui vitreg, un bărbat în vârstă de 66 de ani.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Deta au fost sesizaţi prin apel SNUAU 112, de către un bărbat, de 52 de ani, cu privire la faptul că fratele acestuia nu i-ar permite să îşi vadă tatăl vitreg, existând posibilitatea că acesta să fie decedat. Ajunşi la faţă locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 50 de ani, din localitatea Banloc, fratele apelantului, refuză să permită accesul altor persoane, atât în curtea imobilului, cât şi în imobil. La faţa locului a fost prezent şi un echipaj din cadrul Staţiei de Pompieri Deta, cu sprijinul cărora s-a reuşit pătrunderea în imobil, moment în care bărbatul de 50 de ani a încercat să se sinucidă, provocându-şi mai multe plăgi deschise la nivelul gâtului şi al membrelor superioare, fără a-şi pune viaţă în pericol. Bărbatul a fost condus la spitalul din oraşul Deta, în vederea acordării de îngrijiri medicale, ulterior fiind internat la o clinică de psihiatrie din localitatea Jebel, judeţul Timiş.  De asemenea, în interiorul imobilului a fost găsit, din nefericire, trupul neînsufleţit al unui bărbat, în vârstă de 66 de ani, tatăl vitreg al celor doi bărbaţi”, transmite IPJ Timiş

Potrivit vecinilor, bărbatul găsit fără suflare era de multă vreme bolnav și nu a mai putut să se ridice din pat. De asemenea, aceștia susțin că fiul nu a declarat decesul bărbatului pentru a-i încasa în continuare pensia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.