Un bărbat din Gorj și-a pierdut viața după ce s-a aruncat dintr-un tren InterRegio, care tocmai plecase din gara din Târgu Jiu. Bărbatul a făcut gestul respectiv la nici 200 de metri după ce garnitura se pusese în mișcare.
Trenul venise de la Petroșani, a staționat puțin timp la Târgu Jiu și își continua deplasarea spre Craiova.
Călătorii din primul vagon și mecanicul locomotivei au fost cei care au simțit un zgomot la roțile primului vagon, garnitura fiind oprită imediat, scrie gorjeanul.ro.
S-a auzit un zgomot ca și cum ar fi fost vagonul lovit de ceva. Imediat trenul s-a oprit, deși nimeni nu înțelegea de ce, pentru că doar ce plecasem din gară. Trenul atunci ieșea din stație și era clar că ceva lovise vagonul. Când am coborât am văzut ce se întâmplase”, a mărturisit unul dintre pasageri.