Un bărbat din Dumitra s-a ales, sâmbătă, cu dosar penal, după ce și-a bătut soția și a produs distrugeri în locuință. Totodată, polițiștii au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud au fost sesizați, sâmbătă, despre producerea unei agresiuni într-o familie din Dumitra.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la locul evenimentului, polițiștii au identificat o femeie de 42 de ani din Dumitra care le-a adus la cunoștință faptul că în urma unor discuții contradictorii, a fost agresată fizic de către soț, un bărbat de 45 de ani din aceeași localitate, care ulterior a produs și distrugeri în locuință.
În urma intervenției și a completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat ca fiind oportună emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
Totodată, polițiștii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal urmând să fie stabilite toate împrejurările.