Un avion de agrement, proprietate privată, a aterizat fortat in lacul de la Brăteni, comuna Sânmihaiu de Câmpie.
Cele două persoane care se aflau la bord, pilotul şi un pasager sunt in afara oricărui pericol.
Potrivit primarului comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Fiscutean, alarma a fost dată de un sătean aflat pe câmp, în apropierea lacului.
"Un cetăţean m-a anunţat şi mi-a spus că a căzut un avion în apă. A făcut câteva cercuri deasupra lacului, după care s-a îndreptat spre coada lacului, zonă în care a căzut în apă", a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, primarul Ioan Fiscutean.
Şeful Postului de Poliţie Sânmihaiu de Câmpie, Teodor Benţa, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că este vorba de un avion de agrement, privat, care venea din comuna Luna, judeţul Cluj, cu scopul de a vedea lacul de la Brăteni. Din cauza unor defecţiuni tehnice la motor, pilotul a fost nevoit să aterizeze forţat pe apa lacului. "Avionul e avariat puţin din cauza impactului, dar cele două persoane aflate la bord, pilotul şi un pasager, nu au păţit nimic. Pilotul a fost nevoit să aterizeze forţat deasupra lacului, din cauza unor defecţiuni la motor. Pur şi simplu li s-a oprit motorul ", a precizat Teodor Benţa.
Liana Mureşan