Un american din cinci şi o treime dintre tinerii americani cu vârste mai mici de 30 de ani se declară fără afiliere religioasă, o cifră care "creşte rapid" de cinci ani într-o ţară cu tradiţie în viaţa religioasă, potrivit unui studiu publicat marţi, informează Mediafax.
Potrivit institutului de cercetări Pew Research Center's Forum on Religion&Public Life, numărul persoanelor care se declară fără afiliere religioasă "nu a fost niciodată atât de ridicat".
Conform Mediafax, pe parcursul ultimilor cinci ani, această categorie de populaţie a trecut de la 15 la 20 la sută în rândul tuturor adulţilor americani.
Printre ei, 13 milioane se declară atei sau agnostici şi aproape 33 de milioane "fără afiliere religioasă particulară". Două treimi dintre cei 46 de milioane "cred în Dumnezeu", subliniază institutul.
Această progresie a cifrelor se explică prin evoluţia demografică şi înlocuirea generaţiilor: o treime dintre tinerii cu vârste mai mici de 30 de ani se declară "fără afiliere" faţă de 9 la sută dintre persoanele trecute de 65 de ani, mai scrie sursa citată.