Polisano, al cincilea distribuitor de medicamente de pe piața locală, a intrat în insolvență, informează ZF, care citează o decizie a Tribunalului Sibiu.
De altfel, acesta a cedat recent 78 de farmacii din lanțul propriu către acționarii Sensiblu, valoarea tranzacției nefiind cunoscută.
În vara acestui an, Remus Borza, președintele Polisano, a declarat că ia în calcul inclusiv varianta intrării în insolvență a companiei de distribuție Polisano SA, cea mai mare din grup, dând asigurări că acest lucru nu va influența celelalte afaceri din grup.
Polisano avea în 2014 o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde de lei.