Umilinţa zilnică a bistriţenilor în faţa ghişeelor publice

Cu puţin timp în urmă Guvernul Cioloş a adoptat în regim de urgenţă un set de măsuri pentru reducerea birocraţiei. Sub sloganul „mai puţine acte, copii, hârtii, mai puţine drumuri la ghişee cerute oamenilor care interacţionează cu administraţia publică”, s-a lansat o adevărată campanie la nivel naţional. Voit sau nu, a fost omisă cea mai mare batjocură la adresa românilor, umilinţa, la care sunt supuşi oamenii zilnic, mai degradantă probabil decât birocraţia. Este evident faptul că reducerea birocraţiei este o chestiune importantă, dar nu este sinonimă cu dispariţia dispreţului la care sunt supuşi oamenii, cu umilinţa şi bătaia de joc. Cu toate măsurile luate de către guvern, problema rămâne, atât birocraţia cât mai ales umilinţa.

România a ajuns o ţară a absurdului. Au existat situaţii când cetăţenii pentru a-şi plăti taxele şi impozitele au fost supuşi la o umilinţă greu de presupus că ar mai există într-o ţară aşa-zis europeană şi mai ales democratică. Pentru aceleaşi taxe şi impozite locale oamenii au fost obligaţi să stea de două ori la o coadă. Din cauza acestei situaţii greu de imaginat unii au preferat mai bine să plătească respectivele taxe şi impozite cu penalităţi de întârziere decât să fie umiliţi stând la cozi interminabile zile la rând.

Relaţia cetăţean – funcţionar, egală cu cea de sclav – satrap

Se creează o barieră de comunicare, o inegalitate flagrantă, prin care satrapul din spatele ghişeului o adânceşte voit, inventând ad-hoc noi reguli, proceduri, chichiţe în legătură cu problema pentru care te-ai prezentat la ghişeu. Deşi te-ai informat în prealabil, ce documente trebuie să aduci, îţi faci copii peste copii, totuşi ceva îţi va lipsi, va avea grijă „inamicul” din spatele ghişeului să-ţi lipsească. Şi pentru o problemă simplă, mai trebuie să faci un drum la instituţia şi ghişeul respectiv şi să mai stai la o coadă interminabilă.

Poziţia „sclav-satrap” este evidentă şi se manifestă mai ales la oamenii în vârstă, bolnavi sau cu handicap. Mai ales aceştia din urmă care se deplasează foarte greu sau chiar nu pot merge, sunt plimbaţi pe la diferite comisii de specialitate care practic nu schimbă cu nimic realitatea. Singura explicaţie logică care poate fi dată vis-a-vis de aceşti năpăstuiţi ai sorţii, este că cineva doreşte să-i chinuie, să le privească încă o data, probabil boala în ochii, având în vedere că diagnosticele sunt crunte, nu mai pot fi schimbate.

Măsurile luate de guvern, sunt, desigur, lăudabile şi necesare, în primul rând din respect pentru oamenii, pentru timpul şi mai ales banii lor. Şi mai ales, ar fi aşa cum a spus premierul, „un pas pe un drum al normalităţii şi spre un stat mai respectuos faţă de cetăţenii săi”. Uşor de spus, dar greu de făcut. Teoria ca teoria, dar practica ne omoară.

Cazuri concrete în Bistriţa

Vă prezentăm astăzi două situaţii clasice, de umilinţă şi batjocură, cu care sau întâlnit doi bistriţeni, luni 26 septembrie 2016, unul la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice din strada 1 Decembrie, iar celălalt la sediul Electrica Furnizare din str. Vasile Conta nr.11 din Bistriţa.

Ioan Mureşan, un cetăţean din Bistriţa, pensionar, s-a prezentat la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa din str. 1 Decembrie cu intenţia de a plăti o taxă pentru înmatricularea unui autoturism. În locaţia respectivă deşi sunt mai multe ghişee, cozile se fac doar la două dintre acestea, la ultimele situate în partea opusă a intrării. De la intrare omul nostru a constatat că la ambele ghişee cozile erau destul de lungi, circa 15-20 de persoane la fiecare. Perfect cunoscător a uneia din legile lui Murphy, care spune că întotdeauna coada la care te aşezi, obligatoriu, va merge mai încet, s-a aşezat la una din ele, la ultima, pregătindu-se pentru o aşteptare rezonabilă. Minutele au început să se scurgă încet, ocupat cu butonarea telefonului pentru trecerea timpului, a observat la un moment dat că la 3-4 poziţii în faţă un cetăţean ajuns la ghişeu încremenise în faţa acestuia de câteva minute bune. Omul respectiv avea de achitat o sumă mare de bani, probabil câteva sute de milioane de lei vechi. Între acesta şi funcţionara de la ghişeu a izbucnit o discuţie mai tare, aceasta reproşându-i pe un ton de gardiancă de temniţă că nu a aranjat banii aşa cum ar trebui pentru a fi număraţi. Cetăţeanul în cauză în chip de scuză, a spus ceva de genul că nu a ştiut. Funcţionara de la ghişeu s-a făcut foc şi pară. Oamenii din spate, de la coadă au început să vocifereze că îi bătaie de joc, că au plecat de la serviciu, învoiţi, că pierd timpul etc. Paradoxal, revolta şi furia oamenilor s-a direcţionat spre omul care nu a ştiut că banii trebuie aranjaţi într-un mod anume, acesta suportând cu stoicism valul de critici şi ironii aruncate de cei aflaţi la coadă. Pentru a salva oarecum situaţia, au sărit câteva persoane care sau oferit să ajute la aranjarea banilor. Toată suma de bani era în bancnote de 5 lei şi 10 lei.

Acţiunea respectivă a durat circa o jumătate de oră, timp în care coada de lângă mergea fără probleme. După ce banii au fost aranjaţi după tipicul cerut de funcţionară, a intervenit un nou incident. Maşina de numărat bani, funcţiona anapoda, se bloca, nu număra întregul teanc de bancnote. Au fost teancuri de bani care au fost puşi şi de 10-15 ori în aparatul respectiv până ce a fost numărată întreaga sumă de bani. Toată treaba a durat mai bine de o de oră, perioadă de timp în care întregul şir de oameni a fost blocat. Sigur, funcţionara în cauză putea să-l scoată din rând pe cetăţeanul respectiv pentru a-şi aranja banii, putea să cheme pe cineva din cadrul personalului să vadă ce este cu dispozitivul de numărata banii. Nu a făcut nici nuna şi nici alta, a ţinut întregul rând blocat mai bine de o oră fără să se sinchisească că oamenii de la coadă depăşiseră orice limită de răbdare.

Probabil în aceeaşi perioadă de timp, la Electrica Furnizare din str. Vasile Conta, nr.11, avea loc un alt episod, asemănător.

Dumitru Pop, şomer, s-a prezentat la unul dintre ghişee pentru întocmirea unei „convenţii de consum”, pentru o persoană plecată în străinătate. Era blindat cu documente, după ce şi cu o săptămână în urma venise pentru rezolvarea aceleiaşi probleme şi nu fusese cu actele în regulă, conform persoanei de la ghişeu, un tânăr cu o comportare de gardian. Deşi avea o procură prin care era mandatat de proprietarul locaţiei respective pentru a rezolva problema, funcţionarul în cauză nu a fost de acord. I s-a spus că are nevoie de două copii după procura, de două după cartea de identitate, de cele două documente în original, plus că i sau mai dat trei formulare pentru a fi completate. Omul a insistat să rezolve problema şi cu respect l-a întrebat pe funcţionar dacă nu poate să-i facă copiile cerute. Funcţionarul, pe un ton înţepat a spus nu, motivând ca instituţia nu are toner la copiator. Între timp, tot felul de funcţionari şi băgători de seamă de la instituţia respectivă încingeau la propriu copiatorul aflat în apropiere. Pe un ton de parcă i se face o mare favoare, insul de la ghişeu i-a spus că este un birou de copiat acte la „trei blocuri mai încolo” şi l-a expediat scurt. Neavând ce face s-a conformat după ce stătuse mai bine de o oră la o coadă interminabilă. Nu a găsit biroul respectiv, mai ales că trebuia să completeze şi cele trei formulare primite, omul s-a resemnat şi s-a hotărât să mai piardă o zi pentru a rezolva problema.

Luni, 26 septembrie s-a prezenta din nou la ghişeul respectiv. Alături, mai funcţiona un ghişeu, cu aceleaşi atribuţiuni, încheierea de contracte. Cozi imense la ambele, a aşteptat din nou circa o oră. La acelaşi ghişeu, la tânărul cu o comportare de gardian, cu toate hârtiile în original şi copiile cerute. Lucrurile mergeau cu o încetineală care te scotea din minţi. La un moment dat tânărul de la ghişeu pe un ton răstit i-a apostrofat pe oameni să nu mai stea rezemaţi de bara zincată montată de-a lungul acestuia pe motiv că nu mai are aer. Oamenii, disciplinaţi sau îndepărtat de bara respectivă, deşi probabil fusese montată tocmai ca cei care aşteaptă la ghişeu să aibă de ce se sprijini. Unul din cei apostrofaţi că îi iau aerul funcţionarului de la ghişeu a sugerat să se sune la 112, la SMURD. A fost săgetat cu privirea de funcţionar, cei de la coadă au gustat gluma cu discreţie, pentru a nu se pune rău cu cel în faţa căruia trebuiau să ajungă pentru aşi rezolva problemele pentru care veniseră.

Episodul a fost încheiat de funcţionarul în cauză, care cu voce tare, de om suferind, a întrebat o colegă dacă nu are „ceva de cap”.

Sunt două episoade, care se repetă zilnic la toate ghişeele din Bistriţa şi nu numai, birocraţie ajunsă la extrem, dar mai ales umilinţă şi batjocură fără limită la care sunt supuşi oamenii.