Ultimul care pleaca, sa stinga lumina!

Pe fondul crizei internaţionale, mulţi români din străinătate au ales calea către casă, maximul reîntoarcerilor fiind în 2008, apogeul traiului bun din România, asta doar pentru un an, orientările concetăţenilor noştri către extern revenind către finele lui 2009 şi mai ales în 2010.
Varianta muncii în exil revine în planul de acţiune al românului, mai ales în această perioadă în care posibilităţile şi oportunităţile unui trai decent, se sufocă cu fiecare zi ce trece.

Mirajul occidentului revine atât în gândirea colectivă, cât mai ales în cea individuală, în special în rândul tinerilor, dar nu numai. Chiar şi cei trecuţi de prima tinereţe sunt dispuşi să facă pasul către decenţa unui salar care să le asigure măcar traiul de zi cu zi. Indiferent care ar fi destinaţia, în special pe pământul european, sau domeniul de lucru, varianta plecării din ţară a trecut din gândire pe buzele majorităţii celor fără opţiuni reale în depăşirea situaţiei de recesiune economică prin care trecem.
Previziunile sumbre ale vremii au ajuns de la stadiul de zvon la realitate, ultima perioadă din acest an aducând tot ce poate fi descurajator pentru un om simplu, prins în vârtejul crizei şi recesiunii româneşti: disponibilizări şi concedieri, reduceri salariale pentru bugetari, dar care sunt preluate de către patronate şi aplicate în diferite contexte şi în politica privată de salarizare, creşterea atât în valoarea efectivă, cât şi în numărul lor a taxelor şi impozitelor. Ultima dintre acestea, este TVA, care aduce după sine scumpiri în cascadă, coborând nivelul de trai până la limita subzistenţei.

Dragoste cu forţa nu se poate!

După o perioadă în care au muncit şi au strâns un bănuţ, mulţi dintre cei plecaţi cu ceva vreme în urmă au decis să vină acasă, să-şi deschidă propria afacere care să le asigure traiul normal, decent. Exemple sunt sute, fiecare dintre noi cunoaştem pe cineva care a fost în situaţia expusă mai sus. Şi tot dintre aceste cazuri mai ştim că socoteala nu a ţinut şi banii s-au risipit – şi aici nu ne referim la „băieţaşii dă cartier” sau la „fiţele bambusciene”, ci la omul normal care şi-a investit agoniseala într-o afacere de familie, nu în bolizi şi petreceri prin cafenele şi cluburi mai mult sau mai puţin exclusiviste. Soluţia pentru majoritatea acestora a fost şi este aceeaşi: drumul străinătăţii! Întoarcerea în străinătate, deşi nu este o plăcere, aduce cu sine întoarcerea la echilibru, măcar financiar. Indiferent că e vorba de şantierele din Italia sau Spania, în bucătăriile sau casele franţuzeşti, în fermele nemţeşti sau hotelurile şi restaurantele englezeşti, românul se reîntoarce printre străinii pe care deja îi cunoaşte, între obiceiurile şi limbile pe care le-a desluşit deja, practicând meserii pe care în ţară nu le-a practicat. Toate acestea se petrec în lipsa alternativei de acasă, unde, pâinea nu este mai bună, ci mai scumpă cu fiecare zi ce trece.

Disponibilizaţii şi tineretul – „mândria” ţării

Tineretul, denumit odată şi „mândria ţării”, are ca primă opţiune plecarea din ţară. Modalităţile diferă de la persoană la persoană, fie prin cunoştinţe deja stabilite pe alte plaiuri, fie prin anunţuri via internet. Mai este şi varianta agenţiilor de plasare a forţei de muncă, dar aceasta s-a dovedit una viciată, costisitoare şi de durată.
Într-un mic studiu realizat de redacţia noastră, din 10 tineri absolvenţi de liceu, şase se gândesc la continuarea studiilor şi posibilitatea angajării pentru autosusţinere, doi dintre ei doresc să-şi continue şcoala fiind susţinuţi de părinţi, iar restul de doi, în special băieţii, doresc negreşit să plece la muncă în străinătate. Atunci când vorbim de absolvenţii de instituţii superioare, situaţia se schimbă, peste 65% dintre aceştia luând în calcul serios plecarea în străinătate.
Cei mai afectaţi, însă, din punct de vedere economic, sunt disponibilizaţii din rândurile bugetarilor, care se vor înmulţi în perioada următoare datorită planului de reducere a numărului de angajaţi din structurile de stat. Majoritatea încearcă reorientarea către sistemul privat, dar fără prea mari şanse de reuşită. Varianta „B”, cea a exilului, apare din ce în ce mai des pe buzele românului disponibilizat, asta în cazul în care, eventualele salarii compensatorii nu reuşesc să îl reţină.
Reorientarea în alte domenii decât cel de bază nu îi sperie pe români. Odată ajunşi pe alte pământuri ale făgăduinţei, nu mai contează domeniul, întrucât atâta timp cât există motivaţia câştigului, practicarea şi învăţarea unei meserii se face rapid şi ad-hoc. Domeniul construcţiilor a fost şi încă rămâne domeniul în care concetăţenii noştri excelează, asta ca un paradox, atâta vreme cât în ţară, varianta lucrului în acest domeniu este una extremă, bineînţeles din cauza remunerării acestor servicii.

Libera circulaţie şi paşapoartele biometrice

După aderarea României la U.E., călătoria în spaţiul european se poate face doar pe baza cărţii de identitate, deşi, în unele cazuri, paşaportul este indispensabil. Pentru mai multe date în acest sens, am stat de vorbă cu şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) din cadrul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, comisarul-şef Ioan Iacob.
Acesta ne-a declarat că în ultimii 2-3 ani nu există o fluctuaţie mare a numărului de paşapoarte eliberate, poate doar o creştere sensibilă în 2010, datorită faptului că, începând din acest an, peste 200 de misiuni diplomatice sunt dotate cu aparatura necesară colectării datelor de la persoanele aflate în străinătate care solicită eliberarea unui paşaport. Motivele acestora sunt diverse, multe dintre ele vizând condiţionarea de către angajatorul străin a deţinerii unui paşaport.
În lunile de vară, respectiv iunie, iulie şi august, cererile pentru eliberarea de paşapoarte sunt estimate între 1.500 şi 2.000, fără a fi luate în calcul şi cele de la misiunile diplomatice.
În momentul de faţă, există două tipuri de paşapoarte simple, cel temporar, cu valabilitate de un an, şi cel electronic sau biometric, cu valabilitatea de cinci ani pentru adulţi, şi de trei ani pentru copii până în 6 ani. Aceste paşapoarte biometrice, destul de controversate, au în pagina de identificare a persoanei, un mediu de stocare electronic – cip, în care sunt înmagazinate datele de identificare ale persoanei deţinătoare: imaginea facială cu tot ce ţine de configuraţie şi eventualele semne particulare, datele personale cu privire la data şi locul naşterii, numele şi prenumele, codul numeric personal şi nu în ultimul rând, amprentele de la două degete, de obicei arătătoarele de la ambele mâini. Aceste amprente sunt stocate în cip doar în scopuri de identificare, ele fiind şterse din baza de date a SPCEEPS la 24 de ore după ridicare paşaportului de către persoana în cauză. Ţara care prevede în mod expres amprentarea la intrarea pe teritoriul acesteia este SUA, prezentarea paşaportului biometric fiind o modalitate mai uşoară şi mult mai sigură de identificare a deţinătorului.
Indiferent dacă folosim sau nu un paşaport simplu temporar sau electronic, ori doar cartea de identitate, varianta plecării „dincolo” devine o opţiune pentru o mare masă de conaţionali. Atunci când cuţitul ajunge la os, chiar nu mai contează gustul pâinii, ci valoarea ei. Să sperăm că nu vom ajunge, totuşi, să fim nevoiţi să spunem: „ultimul care pleacă, să stingă lumina!”.

Eugen Farcaşiu