Facturile la încălzire ale bucureştenilor au fost umflate din cauza unor fraude de milioane de euro depistate la regia de termoficare din Capitală. Poliţiştii bucureşteni au deschis un dosar penal în care mai multe persoane din conducerea RADET sunt cercetate pentru prejudicierea societăţii de interes public.

UPDATE Ora 10.15: Şefii RADET, momiţi cu vacanţe de lux şi bilete la meci

Reprezentanţii regie de termoficare nu s-au ales doar cu bani în urma contractelor păguboase pentru RADET, ci şi cu vacanţe plătite de patronii firmelor beneficiare ale lucrărilor de infrastructură. Conform unor surse din jurul anchetatorilor, citate de rtv.net, şefii regiei ar fi primit drept mită inclusiv bilete la meciul de fotbal Chelsea-Steaua, din optimile Europa League.

Opt persoane din conducerea RADET, printre care şi directorul societăţii, sunt cercetate de poliţişti după ce oamenii legii au depistat săvârşirea unor infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice, prin care resursele financiare ale societăţii au fost diminuate. În fapt, capii RADET sunt acuzaţi că au semnat contracte preferenţiale cu anumite firme pentru mentenanţa sistemului de termoficare. Banii erau oferiţi acestor firme, însă lucrările nu au fost executate niciodată. Potrivit poliţiştilor, şefii RADET beneficiau de comisioane consistente în urma acestor contracte.

Oamenii legii au făcut în această dimineaţă percheziţii la 38 de adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu, dar şi la societatea Erbaşu, abonată la contracte publice cu RADET. Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor, coordonaţi de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Activităţile sunt efectuate cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, scrie realitatea.net.

Societatea RADET se află în subordinea Primăriei Capitalei şi este, de mai bine de 20 de ani, “o gaură neagră” a Municipalităţii care înghite anual sute de milioane de lei sub formă de subvenţii. În ultimii ani, însă, Primăria Capitalei a redus considerabil subvenţiile la căldură, majorând tariful Gigacaloriei pentru populaţie. Acest lucru a dus la facturi mai mari la energie termică, nu şi la eficientizarea activităţii RADET.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.