UDMR susține că ministrul de Interne, Marcel Vela, pune toată țara și siguranța populației în pericol prin măsurile pe care le-a anunțat pentru Paștele ortodox. UDMR îi solicită premierului Ludovic Orban anularea protocolului dintre MAI și Biserica Ortodoxă Română.
„Prin noile decizii anunțate, ministrul de Interne se pregătește, practic, să anuleze toate rezultatele obținute până în prezent prin introducerea măsurilor de prevenire și combatere a epidemiei. Marcel Vela ignoră starea de urgență declarată de președinte, măsurile de sănătate publică impuse de propriul Guvern și pune, astfel, în pericol toată țara și siguranța populației”, susține UDMR, într-un comunicat de presă.
UDMR subliniază că, în mod cert, relaxarea restricțiilor este extrem de periculoasă din perspectiva sănătății publice și – după toate previziunile – ar avea drept consecință o creștere drastică a numărului de infecții și decese. De asemenea, acordul dintre MAI și BOR ar diminua eforturile din ultimele luni ale unei țări care se pregătește să se redreseze economic în această situație de o gravitate fără precedent.
„Aceasta ar însemna prelungirea stării de urgență, menținerea măsurilor restrictive și întârzierea reluării activităților economice”, arată Uniunea.
Totodată, UDMR consideră că această măsură este discriminatorie față de credincioșii de rit catolic și protestant. „Este cu atât mai regretabil acum, când solidaritatea socială și responsabilitatea reciprocă trebuie să fie definitorii”, adaugă UDMR.
„Solicităm premierului să nu susțină acest demers și să ceară ministrului de Interne anularea documentului. Considerăm că nu există nicio justificare pentru o astfel de măsură acum, la o lună după declararea stării de urgență și în momentul prelungirii acesteia”, precizează UDMR.
„Paște binecuvântat tuturor! Sperăm că, pentru binele lor și al familiilor, dar și pentru al oamenilor din toată țara, prietenii noștri ortodocși vor înțelege că vârful epidemiei abia acum urmează, iar prin relaxarea restricțiilor nu se va ajunge decât la agravarea situației. Prin urmare, îi rugăm să rămână și să sărbătorească acasă!”, încheie Uniunea.
Marcel Vela a anunțat, marți seară, că Ministerul de Interne a încheiat un acord cu Biserica Ortodoxă Română, în cadrul căruia se vor forma echipaje mixte care vor distribui prescurile de Paște și Lumina Învierii. Acestea vor fi distribuite inclusiv în spitale și centrele de carantinare. Vela a anunțat că măsurile prevăzute în ordonanțele militare referitoare la distanțarea socială vor trebui respectate inclusiv în noaptea de Înviere, fiind interzisă, printre altele, formarea grupurilor mai mari de trei persoane.
sursă: g4media.ro