Un an de zile s-a chinuit Maxim Filioglo să desființeze probele pe care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud le-au adunat împotriva sa, după ce a încercat să omoare, în stil mafiot, un conațional cu care, se pare, făcea contrabandă cu țigări. Judecătorii nu s-au lăsat înduplecați și au menținut rechizitoriul întocmit de procurori.

În 14 aprilie 2018, satul Cepari a intrat în atenție națională, după ce a devenit locul de desfășurare a unor scene desprinse parcă din filmele de acțiune. Dacă acțiunea s-a desfășurat la noi, personajele nu sunt de pe aici. Este vorba despre doi ucraineni, unul cu dublă cetățenie, care făceau trafic de țigări de contrabandă.

Maxim Filioglo îl împușcă de 6 ori pe Vadim Malogolovenko, pentru a scăpa de o datorie pe care o avea la acesta. În ciuda execuției, Vadim Malogolovenko supraviețuiește, iar partenerul și călăul său ajunge după gratii.

Trimis în judecată în 2018, Maxim Filioglo a încercat prin toate mijloacele să contracareze probele pe care anchetatorii le aveau asupra sa. Acesta a contestat rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, soluția pronunțându-se la finalul acestei veri.

„Constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul din 2.08.2018, dat în dosarul nr.426/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul F M, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de: tentativă la omor calificat asupra numitului M V, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără dreptşi contrabandă calificată, toate infracţiunile în concurs real”, se arată în sentința Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Dar să începem cu începutul. Vadim Malogolovenko (31 de ani) și Maxim Filioglo (40 de ani) au intrat în România prin Vama Albița, din județul Vaslui în seara zilei de 11 aprilie, cu un autoturism. În 12 aprilie seara, cei doi ajungeau în Ungaria prin vama Petea, județul Satu Mare.

O zi mai târziu, ucrainenii se întorc în România tot prin Petea și o iau pe traseul Baia Mare – Beclean – Bistrița. Ajung în satul Cepari, unde Filioflo îl convinge pe partenerul său să oprească lângă o casă în construcție pentru a se odihni câteva ore.

Zis și făcut. Filioglo coboară singur din mașină cu un rucsac, pentru a inspecta casa unde chipurile aveau să se odihnească. În rucsacul respectiv, basarabeanul avea un pistol cu calibru 9 milimetri. Se întoarce după partenerul său căruia îi cere să lumineze drumul cu ajutorul lanternei de la telefonul mobil.

Filioglo are însă alte planuri pentru partenerul său, iar când îl vede pe acesta la etajul 1 al clădirii îl împușcă în spate. În total, acesta trage 6 gloanțe, 4 dintre ele atingându-și ținta. 3 au și rămas în corpul basarabeanului.

Salvat de un agricultor fără somn

Cu o forță supraomenească și trei gloanțe în corp, Malogolovenko reușește să fugă, ajungând pe dealul din apropiere, unde întâlnește un agricultor, fără somn, care ara o parcelă de teren.

Acesta a reușit să îi comunice agricultorului că a fost împușcat din cauza banilor și îi cere să cheme poliția și ambulanța. Ce treabă au banii în toată afacerea aceasta? Ei bine, Malogolovenko le-a spus anchetatorilor că cel care a fost la un pas să-i devină călău avea o datorie la el de 9.000 de euro. Pentru a „anula” această datorie Filioglo s-a hotărât să își omoare partenerul.

Atacatorul a fost prins după trei ore, în timp ce încerca din nou să părăsească România. A fost prins în localitatea maramureșeană Seini, la 180 de kilometri de locul unde a încercat să își omoare partenerul.

Acesta a refuzat să oprească la semnalele poliției și a încercat să fugă de agenții care îl urmăreau, gonind cu viteză. În cele din urmă, ucraineanul a fost blocat și oprit de către polițiști.

Culmea, Filioglo a inventat o a treia persoană, care ar fi fost responsabilă de rănirea conaționalului său.

„A declarat (n.r. – Maxim Filioglo) că era implicat împreună cu persoana vătămată în contrabandă cu ţigări şi că amândoi au intrat în ţară în data de 13.04.2018 cu maşini diferite şi la circa 200 de metri de punctul de trecere frontieră din Petea persoana vătămată a fost aşteptată de către un anume X.X. care urma să le livreze ţigările de contrabandă. Inculpatul a susţinut că acel X.X. i-a condus până la acea casă în construcţie din Cepari şi că acolo X.X. a împuşcat victima cu pistolul. Inculpatul a afirmat că victima a urcat prima pe scările imobilului, urmată de imaginarul autor X.X. şi imediat acesta ar fi tras mai multe focuri de armă asupra victimei la etajul clădirii, el urcând în spatele acelui X.X. şi reuşind să ia pistolul pe care acel X.X. l-ar fi scăpat din mână şi a tras în aer instinctiv cu acel pistol fără să aibă vreun scop anume. Inculpatul a susţinut că el a luat pistolul asupra sa şi a plecat cu maşina, rulând până la locul unde a fost oprit de poliţie”, se arată în încheierea şedinţei de judecată a Curţii de Apel Cluj.

Cum i-au demontat anchetatorii varianta:

Anchetatorii au reușit însă să îi demonteze varianta, punct cu punct:

– de la locul faptei şi până la locul depistării sale a parcurs 180 km fără să ceară ajutorul autorităţilor sau altor persoane întâlnite pe traseu

 – inculpatul avea în momentul depistării arma folosită la comiterea faptei asupra sa şi chiar s-a aplecat să o ia în momentul în care a fost oprit de poliţia din Seini 

 – inculpatul a negat în momentul opririi că avea armă asupra sa 

 – inculpatul şi-a schimbat versiunile pe parcursul discuţiilor purtate cu anchetatori,  susţinând mai întâi că nu s-a aflat niciun moment în posesia unui pistol, apoi că nu a tras niciun foc cu acel pistol şi în final că a tras doar un foc de armă instinctiv cu acel pistol. 

 – adaptarea versiunilor se datorează conştientizării de către inculpat a posibilităţilor de identificare criminalistică pe baza ADN-ul său pe suprafaţa armei şi pe baza urmelor secundare de tragere pe mâini şi haine, în condiţiile în care cu acceptul său au fost ridicate astfel de probe.

– persoana vătămată a indicat atât primului martor cu care s-a întâlnit după comiterea faptei, cât şi poliţistei ajunsă la faţa locului fotografia inculpatului şi pozele cu cele două maşini folosite de acesta.

– persoana vătămată manifesta vizibil o stare de temere ca autorul să nu revină la locul faptei şi să-l ucidă, ascunzându-se când repera posibila apariţie a unei maşini   – este total lipsit de logică ca persoana vătămată să indice o altă persoană decât cea care l-a împuşcat în realitate, în condiţiile în care era evident că se temea pentru ca autorul să-l caute şi să-l ucidă.

– dacă ar mai fi fost implicată vreo persoană în comiterea faptei, în mod cert victima ar fi divulgat identitatea sau prezenţa acesteia pentru a-şi proteja propria viaţă 

 – victima a indicat şi posibilul mobil al faptei, respectiv o datorie de 9.000 euro pe care inculpatul o avea către ea 

 – victima a cerut să fie protejată familia sa din …, fiind evident că cel care prezenta pericol pentru familia sa era inculpatul şi nu un colaborator din judeţul Bistriţa-Năsăud  

– este cu totul neverosimil ca autorul executării tragerilor cu arma de foc să lase să scape un martor la o posibilă crimă şi să lase în acel loc arma corp delict.


Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.