
Departamentul de Stat al SUA a prezentat o declarație comună a Statelor Unite cu Ucraina, la întâlnirea care a avut loc în Arabia Saudită. Secretarul de stat american Marco Rubio a spus că „mingea este acum în terenul Rusiei“ și că oferta este ca „împușcăturile să se oprească”.
În plus, SUA au anunțat că „vor ridica imediat pauza privind împărtășirea informațiilor și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina“. Reprezentanții SUA se vor întâlni zilele viitoare cu reprezentanții Rusiei.
„Astăzi, în Jeddah, Arabia Saudită, sub ospitalitatea grațioasă a prințului moștenitor Mohammed bin Salman, Statele Unite și Ucraina au făcut pași importanți pentru restabilirea păcii durabile pentru Ucraina.
Delegația ucraineană a reiterat recunoștința puternică a poporului ucrainean față de președintele Trump, Congresul SUA și poporul Statelor Unite, pentru că au făcut posibil progrese semnificative către pace.
Ucraina și-a exprimat disponibilitatea de a accepta propunerea SUA de a institui o încetare a focului imediată, intermediară, de 30 de zile, care poate fi prelungită prin acordul comun al părților și care este supus acceptării și implementării concomitente de către Federația Rusă. Statele Unite vor comunica Rusiei că reciprocitatea rusă este cheia realizării păcii. Ambele delegații au convenit să-și numească echipele de negociere și să înceapă imediat negocierile pentru o pace durabilă, care să asigure securitatea pe termen lung a Ucrainei. Statele Unite s-au angajat să discute aceste propuneri specifice cu reprezentanții Rusiei. Delegația ucraineană a reiterat că partenerii europeni vor fi implicați în procesul de pace.