Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis propunerea de arestare preventivă pentru cei doi tineri care l-au ucis pe bătrânul de 71 de ani în apartamentul său. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în terme de 48 de ore. Cei doi tineri sunt din Lechința și provin dintr-o familie dezorganizată.
Cei doi frați care l-au ucis pe bătrânul de 71 de ani în apartamentul său au fost arestați preventiv vineri seara, după ce judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore la Curtea de Apel Cluj.
Reamintim faptul că, cei doi tineri, unul în vârstă de 19 ani, iar celălat de 21 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, joi seara, ei fiind principalii suspecți în acest caz. Aceștia au fost duși la reconstituire și în final și-au recunoscut fapta. Ulterior au fost puși sub acuzare pentru omor calificat, pentru care riscă detenția pe viață sau pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani, dar și pentru tâlhărie calificată, infracțiune pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Tânărul în vârstă de 21 de ani este recidivist. Acesta a mai fost condamnat la doi ani de închisoare pentru furt calificat și a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău, de unde a fost liberat condiționat, în luna septembrie a anului trecut, după ce a ispășit două treimi din pedeapsă. Acesta începuse de pe vremea când era minor să comită furturi mărunte, după care a ajuns la jafuri.
Cei doi tineri provin dintr-o familie dezorganizată și se pare că mai mulți dintre frații lor au și ei probleme cu legea. Surorile celor doi ar practica prostituția.