Universitatea Babeș-Bolyai(UBB) a câștigat definitiv și irevocabil în instanță centrul Arcalia din județul Bistrița-Năsăud din satul cu același nume, comuna Șieu-Măgheruș.  Studenții universității mergeau de obicei în tabere la acel complex de recreație. Oficialii UBB spun că abia acum pot începe investițiile, dar nu au niciun plan concret.

 

”Respinge recursurile declarate de pârâţii Maizlne Atzel Reka Borbala, Borbely (Atzel) Sarolta născută Atzel, Atzel Aron, Atzel Kinga Eva şi Atzel Ferenc împotriva deciziei civile nr. 16/A din 29 ianuarie 2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunţată în dosar nr. 8394/190/2012, pe care o menţine. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 3 iunie 2014”, arată decizia Curții de Apel Cluj. Gazeta de Cluj va continua să investigheze speța această datorită faptului că acești oameni au blocat timp de cel puțin șapte ani investițiile universității în acest obiectiv. Pe site-ul portal.just.ro apare ca primul proces dintre aceste părți să fi început în anul de grație 2007.

 

Ce spun oficialii UBB

”În urma cu trei săptămâni s-a dat o decizie definitivă că acel castel va trece în proprietatea universității. Încă nu avem planuri. O perioadă s-au sistat taberele pentru că o parte din castel era într-o stare deplorabilă.  Nu am putut plănui lucrările până nu era clarificată situația juridică a clădirii. În mod normal se face o propunere de către consiliul de administrație și se votează de Senat în cazul în care se vor face investiții la Arcalia”, a declarat Paul Fărcaș, purtătorul de cuvânt al UBB.

Săptămâna trecută am încercat să contactăm pe cineva de la centrul Arcalia al UBB și la ora 14:40 nu a răspuns nimeni pe telefonul fix. Nici ulterior publicării articolului nu ne-a contactat nimeni.

 

Ce nu spune prorectorul pe comunicare

Prorectorul responsabil de comunicare, Flaviu Călin Rus, a avut săptămâna trecută telefonul închis. El a fost la momentul în care l-am contactat conducătorul UBB datorita faptului că rectorul Ioan Aurel Pop a fost plecat la București. Flaviu Călin Rus nu este la primul incident de acest gen, acesta fiind cunoscut pentru relația defectuoasă de comunicare cu mass-media. Nu înțelegem de ce în acest caz Flaviu Călin Rus mai deține portofoliul de prorector responsabil cu comunicare.

 

Unde este Arcalia?

Centrul Arcalia al Universităţii Babeş-Bolyai este situat la circa 15 km vest de oraşul Bistriţa şi la aproximativ 110 km nord-est de municipiul Cluj-Napoca, la limita dintre Câmpia Transilvaniei şi zona colinară, care face trecerea spre masivele Carpaţilor Orientali, se arata pe site-ul UBB. În apropriere curge râul Şieu, pe a cărui terasă aluvială se găseşte Centrul şi satul Arcalia, care îl înconjoară. Spre sud, se întind coline, acoperite de pajişti şi de păduri de carpen, gorun şi stejar, precum şi o mică pădure de fag, mult în afara arealului său normal. Climatul, caracterizat prin temperaturi medii anuale de 8ºC şi precipitaţii destul de abundente, alături de diversitatea formelor de relief, favorizează existenţa unui covor vegetal bogat şi variat. Altitudinea medie este de 300 m, depăşind 450-500 m pe culmi. Pantele mai domoale sau abrupte, oferă adesea privelişti de un farmec aparte. La câţiva km depărtare, de masive de sare au deformat şi străpuns sedimentele acoperitoare, ajungând până la suprafaţă şi determinănd dezvoltarea unei vegetaţii halofile de tip continental.

 

Istoricul castelului

Castelul Bethlen din Arcalia a fost preluat în 1947 de stat și transformat în magazin sătesc, stațiune de mașini agricole, apoi în tabără pentru pionieri, iar, din 1963, a fost preluat de Universitatea Babeș-Bolyai, se arată pe site-ul https://www.kastelyerdelyben.ro. Timp de trei decenii, aici a funcționat Centrul de Cercetări Biologice și Geologice, constituind, în același timp, o bază pentru practica de vară a studenților.

Suprafața totală a proprietății de la Arcalia este de 16,5 hectare și se compune dintr-un parc dendrologic cu circa 150 de specii autohtone și exotice și din trei corpuri de clădiri. Castelul propriu-zis, construit în urmă cu 150 de ani, într-un stil mauro-bizantin, este singurul de acest fel din Transilvania.

flaviu calin rus

1 COMENTARIU

  1. Castelul Bethlen nu a fost „preluat” in 1947 de catre staul roman, ci expropriat („nationalizat”) in mod abuziv. Decizia judecatoreasca la care va referiti dvs. este definitiva si irevocabila in Romania. Alta este situatia la CEDO la Strasbourg. Daca mostenitorii castiga la Strasbourg, decizia va costa statul roman bani grei, caci va trebui sa plateasca si daune morale. Vom trai, si vom vedea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.