Primarul Ioan Turc a avut o întâlnire cu proiectanții care se ocupă de proiectul de restaurare și amenajare a zidului cetății medievale a Bistriței și a Turnului Dogarilor, proiect finanțat prin PNRR. În cadrul proiectului se dorește amenajarea unui Teatru de vară și zonă de spectacole în aer liber.

„Alături de specialiști din Primăria municipiului, m-am întâlnit cu proiectanții pentru a discuta principalele elemente care vor face obiectul restaurării și amenajării zidului cetății medievale a Bistriței și a Turnului Dogarilor, în cadrul unui proiect care a primit finanțare prin PNRR.

Au fost avute în vedere noi funcțiuni ale perimetrului interior/ exterior pentru diverse activități care ar putea fi găzduite aici, exprimând și o opțiune fermă pentru transformarea spațiului din proximitatea turnului într-un teatru de vară, cu scenă și gradene retractabile pentru spectacole.

Întregul proiect privind revitalizarea și punerea în valoare a Cetății Medievale Bistrița are în vedere promovarea turismului cultural, legat de spațiile multifuncționale din oraș, pe traseul vechiului zid de împrejmuire a cetății, zonă din oraș care poate găzdui programe culturale specifice, adaptabile la implicarea în dezvoltarea circuitelor turistice locale sau internaționale”, a anunțat, marți, Ioan Turc.

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Bistrița care va avea loc miercuri, figurează proiectul privind acceptarea ofertei de donaţie a Bisericii Evanghelice C.A. din România a imobilului ”Zidul Cetății și Turnul Dogarilor” din municipiul Bistriţa, în vederea restaurării, consolidării și amenajării prin proiectul ”Cetatea Medievală Bistrița”.

„Prin Hotărârea nr.47/17.03.2023 Consiliul local al municipiului Bistrița a aprobat depunerea proiectului ”Cetatea Medievală Bistrița”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C11 – Turism și cultură, Investiția I1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, proiect ce are în vedere promovarea turismului cultural, pe traseul vechiului zid și care cuprinde două categorii de obiective arhitecturale și anume Fragmentele din zidul cetății medievale păstrate până în prezent și Turnul Dogarilor cu terenul aferent. Vor fi realizate intervenții de restaurare și punere în valoare a acestor obiective, capabile să furnizeze o gamă diversificată de oferte vizând desfășurarea de evenimente, activități în aer liber, punerea în valoare a tradițiilor, meseriilor și obiceiurilor și implicarea unui număr ridicat de vizitatori.

Fragmentele din zidul cetății cuprinse în proiect figurează în proprietatea Municipiului Bistrița, însă Turnul Dogarilor, zidul și terenul aferent, figurează în proprietatea Bisericii Evanghelică Lutherană din Bistrița, dobândit prin cumpărare în anul 1935, fiind înscris în evidențele de carte funciară în CF nr.76263 Bistriţa, nr. top. 1264/2, 1264/2-C1 și în CF nr.76264 Bistriţa nr. top. 2151/3/2.

Pentru ca proiectul să fie acceptat la finanțare este necesară îndeplinirea condițiilor de eligibilitate referitoare la drepturile reale corespunzătoare proprietății, motiv pentru care prin adresa nr.46345/04.05.2022 s-a solicitat proprietarului, Biserica Evanghelică C.A. din România, acordul cu privire la transmiterea cu titlu gratuit a imobilelor sus menționate în proprietatea Municipiului Bistrița.

 Astfel, prin adresa nr.1031/2022, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.56986/03.06.2022, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a comunicat un acord de principiu cu privire la efectuarea transferului de proprietate, motivat de conștientizarea faptului că lucrările necesare nu pot fi susținute financiar sau managerial de biserică, condiționat de hotărârea Parohiei Evanghelică C.A. Bistrița în acest sens.

Prin adresa nr.51/2023, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.31140/27.03.2023, Parohia Evanghelică C.A. Bistrița a comunicat acordul cu privire la transmiterea dreptului de proprietatea asupra imobilului ”Zidul Cetății și Turnul Dogarilor”, înscris în CF nr.76263 Bistriţa și în CF nr.76264 Bistriţa, în favoarea Municipiului Bistrița, în vederea atragerii de finanțări pentru restaurarea și promovarea turistică a acestui monument istoric important pentru municipiu. (…)

Raportat la cele menționate mai sus, la faptul că imobilul ”Zidul Cetății și Turnul Dogarilor” este monument istoric de interes local și necesită intervenții urgente pentru punerea lui în stare de siguranță, precum și pentru cuprinderea lui în proiectul de finanțare care să permită restaurarea, amenajarea și punerea lui în valoare, considerăm că acceptarea donaţiei și înscrierea lui în proprietatea Municipiului Bistriţa, domeniul public este demersul de urmat, prin care el va deveni bun de uz și interes public local cu valoare istorică și un punct de atracție turistică de referință și va sprijini promovarea și dezvoltarea patrimoniului cultural al municipiului”, se arată în raportul comun al Direcțiilor de Patrimoniu, Integrare Europeană, Administrație Publică Juridic și Tehnică, anexat la proiectul de hotărâre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.