În ediția precedentă, Gazeta de Bistrița vă prezenta un prim episod din cazul lui Marinel Mureșan, fost agent de asigurări, care a dat țeapă unor firme de profil, cărora le-a vândut portofoliul de clienți, după care a continuat relațiile cu clientela înstrăinată.

Reamintim că, bărbatul a fost trimis în judecată fiind acuzat de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice și perturbarea funcționării sistemelor informatice.

Așa cum am arătat în primul episod, în 2019, bolnav fiind, Marinel Mureșan a încercat să o convingă pe fiica sa să îi preia portofoliul de clienți, însă aceasta l-a refuzat, fiind în concediu de creștere a copilului.

Faptul că vrea să-și vândă portofoliul a ajuns însă la urechile unui fost angajat de-al său și care a crezut că dă lovitura, în condițiile în care bărbatul îl știa pe Mureșan ca fiind un om de bună credință și avea încredere în el. Pentru portofoliu însă, Mureșan a cerut 30.000 de euro. Și a primit.

A rămas 6 luni, pe post de ajutor

Fostul angajat, A.R. și-a deschis o firmă pe care urma să-și desfășoare activitatea, iar Mureșan i-a promis că își va înceta activitatea, dar că îl va ajuta timp de 6 luni până când va învăța să desfășoare activitățile cu baza de date, iar în acest răstimp își va recupera investiția. Ba mai mult, Mureșan i-a dat fostului angajat, în comodat, cu promisiunea că mai apoi i-l va vine, sediul societății (fostul sediu Astra), vadul fiind unul bun, iar clienții erau obișnuiți cu adresa respectivă și, în plus, i-a cesionat și cele două posturi telefonice cunoscute de clientelă și prin care aceasta era contactată pentru a reînnoi polițele de asigurare la expirarea celor întocmite anterior. Toate aceste detalii au fost prevăzute în contractul încheiat de cei doi.

La jumătatea lui octombrie2019, A.R. i-a plătit lui Mureșan 142.650 lei, în două tranșe: prima de 25.000 lei, iar a doua de 117.650 lei, iar mai apoi a încheiat un contract de asistent cu firma Professional Broker de Asigurare SRL din Sibiu. În plus, a fost preluată și o angajată a lui Mureșan, femeia păstrându-și userul (contul de acces la baza de date) și parola. Numai că și Mureșan și-a păstrat userul și parola. Din acest punct au apărut, încet dar sigur, primele semne că Mureșan pregătește o țeapă.

“După primirea sumelor de bani de la reprezentantul RCS SRL, inculpatul Mureșan Marinel a păstrat userul (contul său de acces la baza de date cedată persoanei vătămate) și parola continuând să desfășoare activități în calitate de agent de asigurări, dar asigurându-i consultanță administratorului persoanei vătămate. Deși avea propriul user cu parolă, inculpatul Mureșan Marinel folosea în mod frecvent userul și parola atât a administratorului persoanei vătămate cât și a martorei V.V.

Inculpatul Mureșan Marinel a acceptat înțelegerea având reprezentarea că va avea în permanență contactul cu clientela cesionată, situație în care avea oricând posibilitatea să o dirijeze după propriul său plac. Deși a acceptat verbal cesionarea celor două posturi telefonice pe care le folosea în relația cu fosta sa clientelă, (…) inculpatul Mureșan Marinel nu s-a prezentat la sediul Orange Shop pentru semnarea actelor de cesiune, promițând de fiecare dată atât martorei (n. r. fosta sa angajată) cât și lui A.R. că va trece să semneze actele. (…) Cu toate acestea, administratorul R.S.C. SRL a achitat facturile aferente celor două posturi telefonice pe toată durata folosirii acestora. În realitate, inculpatul Mureșan Marinel, chiar dacă a acceptat verbal cesiunea posturilor telefonice, prin amânarea repetată a semnării cesiunii a vrut cu tot dinadinsul să păstreze legătura cu fosta clientelă cedată, iar cele două posturi telefonice îi asigurau această legătură, în aceeași modalitate, prin păstrarea contactului cu clientela reușind inducerea în eroare a numitului G.A., (…). Activitatea societății R.S.C. SRL a decurs normal în primele luni, iar încasările din comisioanele aferente polițelor încheiate au fost corespunzătoare susținerilor inculpatului Mureșan Marinel, în sensul că investiția se va recupera în 6 luni, întrucât persoana vătămată a încasat următoarele sume de bani lunar : decembrie 2019 – 50.771 lei, ianuarie 2020 – 49.491,29 lei, februarie 2020 – 55.049,65 lei, martie 2020 – 49.931,04 lei, aprilie 2020 – 52.147,21 lei. În toată această perioadă inclusiv agenții de asigurare cu care lucrase inculpatul Mureșan Marinel și care aveau arondați clienții cedați persoanei vătămate au continuat activitatea prin intermediul acesteia, astfel încât aproape toți clienții cedați au continuat să încheie polițele cu societatea persoană vătămată”, au arătat procurorii.

Fiica lui Mureșan intră pe fir și își vrea vechii clienți! Bani primește triplu

În februarie 2020, fiicei lui Mureșan i se termină concediul de creștere a copilului, astfel că femeia îi spune tatălui său că ar vrea să își reia activitatea în asigurări, prin folosirea acelorași clienți pe care i-a avut și anterior. Deși cumpărase de la Mureșan întreg portofoliul de clienți, A.R. acceptă, pentru a păstra legătura cu Mureșan.

Dacă în lunile martie și aprilie, Mureșan îi arondase fiicei sale, în medie, câte 30-35 polițe de asigurare, la începutul lunii mai numărul s-a dublat. Asta l-a determinat pe A.R. să se considere înșelat, întrucât aferent polițelor încheiate, firma fiicei lui Mureșan primea 75% din comision, în timp ce firmei lui îi revenea 17% din comision, iar brokerului de la Sibiu 8% din comision, în condițiile în care, așa cum am arătat mai sus, clienții pe care îi arondase Mureșan fiicei sale erau dintre cei cedați contra sumei de 30.000 euro, bani încasați deja de el.

Drept urmare, A.R. i-a cerut lui Mureșan să nu mai lucreze pentru el, pentru că nu mai are nevoie. Numai că, Mureșan a acționat diabolic, folosind în continuare userul și parola sa, dar și ale fostei angajate V.V., precum și pe cele ale lui A.R. Ba mai mult de atât, deși A.R. avea încheiat contract de asistență du firma din Sibiu, Mureșan a încheiat un alt contract similar cu o firmă de asistență din Constanța și a continuat să folosească baza de date cedat contra 30.000 de euro lui A.R., încheind polițe de asigurare prin firma fetei sale.

“Întrucât apelând persoane cărora le expiraseră polițele iar acestea au susținut că au încheiat alte asigurări, administratorul persoanei vătămate (…) a constatat că inculpatul folosind baza sa de date, inclusiv scadențarul, apelează clientela cedată, a restricționat accesul inculpatului Mureșan Marinel prin folosirea userului muresan.marinel și a parolei acestuia. Nici această măsură însă nu a fost eficientă, inculpatul continuând să folosească userul și parola de acces a administratorului persoanei vătămate (…), dar și al martorei (…). În paralel, inculpatul Mureșan Marinel a luat legătura cu agenți cu care colaborase anterior și fără să le spună că își cedase clientela le-a cerut să continue colaborarea cu firma Petrasig, pe care o administra în fapt, între aceștia fiind martorii (…). Contrar prevederilor contractului de comodat, la data de 15.06.2020, inculpatul Mureșan Marinel l-a notificat pe administratorul persoanei vătămate că reziliază unilateral contractul, însă a acceptat ca acesta să-și continue activitatea în biroul nr. 2 al imobilului, cel care nu avea front stradal, în același timp demarând renovarea biroului nr. 1, cel cu front stradal. În aceeași manieră, la data de 14.07.2020, inculpatul s-a adresat punctului de lucru al societății de telefonie Orange și a reclamat faptul că ar fi fost cesionate în mod fraudulos posturile sale telefonice ale societății sale Sellasig astfel încât la aceeași dată societatea de telefonie a suspendat cele două posturi telefonice, lipsind angajații persoanei vătămate de posibilitatea de a ține legătura cu clientela în acest mod, vizat încă de la momentul încheierii contractului. Folosind userul și parola administratorului persoanei vătămate, la data de 22.06.2020, inculpatul Mureșan Marinel a accesat baza de date instalată pe calculatorul persoanei vătămate, a accesat scadențarul și a transferat baza de date cu clienții din toată țara a societății Professional Broker de Asigurare SRL Sibiu, la care avea acces și RSC SRL Bistrița pe care a instalat-o pe laptopul său marca Lenovo. Pentru a tracasa activitatea persoanei vătămate, inculpatul Mureșan Marinel prin introducerea în 3 rânduri a unor parole greșite, în perioada 22-25.06.2020 a blocat activitatea persoanei vătămate. Pentru continuarea activității, administratorul persoanei vătămate a apelat la societatea de broker, pentru deblocarea userelor și parolelor. Chiar și după ce a descărcat baza de date în laptopul său și chiar dacă avea scadențarul, inculpatul continua să acceseze bazele de date ale persoanei vătămate folosind userul și parola administratorului acesteia dar și al martorei V.V.”, au arătat procurorii în rechizitoriu.

Cum a acționat Mureșan în continuare, chiar și după ce a fost percheziționat de procurori și pus sub control judiciar de instanță, este de-a dreptul halucinant, însă despre toate acestea veți citi în ediția viitoare.

VA URMA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.