Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au trimis în judecată, miercuri, 11 persoane acuzate de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală. Prejudiciul stabilit de anchetatori se ridică la peste 27,8 milioane lei – peste 6,5 milioane euro. În cauză s-a instituit sechestru asiguratoriu asupra unui număr de 48 imobile aparținând inculpaților și uneia dintre persoanele responsabile civilmente.
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea înregistrării în contabilitate de cheltuieli fictive în scopul sustragerii de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, de către persoane ce activează în 9 societăți comerciale din domeniul IT și construcții.
Prin rechizitoriul întocmit în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților NIKOLAOS DOUKAKIS, RUSU ANCA DANIELA, DUMITRU CRISTIAN, CERCEL HORAȚIU, POPAZOV MIHAIL și STAN HORAȚIU sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, precum și a inculpaților DUMITRACHE LUCICĂ, MATACHE VASILE, ALEXE BOGDAN CRISTIAN, ALEXE FLORIN CĂTĂLIN și AMUZA OVIDIU PETRIȘOR, pentru complicitate la evaziune fiscală.
Din probatoriul administrat în cauză s-a reținut următoarea situație de fapt:
1. Inculpatul NIKOLAOS DOUKAKIS, în calitate de director general al SC I. SA, în perioada semestrul II 2009 – semestrul I 2011, cu ajutorul inculpatilor Rusu Anca Daniela și Dumitrache Lucica, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi de cheltuieli fictive în cuantum total de 29.454.429 lei, reprezentând în mod nereal achiziţii în baza facturilor fiscale emise de 3 societăți comerciale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 13.769.844 lei, echivalentul a 3.249.495 euro.
2. Inculpata RUSU ANCA DANIELA, în calitate de administrator în fapt al SC M.C. SRL, în perioada semestrul II 2008 – semestrul II 2013, cu ajutorul inculpaților Dumitrache Lucica, Alexe Bogdan Cristian și Alexe Florin Cătălin, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi de cheltuieli fictive în cuantum total de 7.980.366 lei, reprezentând în mod nereal achiziţii în baza facturilor fiscale emise de 14 societăți comerciale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 4.001.619 lei, echivalentul a 915.101 Euro.
3. Inculpata RUSU ANCA DANIELA, în calitate de administrator al SC B.C.S. SRL, în perioada semestrul II 2008 – semestrul II 2013, cu ajutorul inculpatilor Dumitrache Lucica, Alexe Bogdan Cristian și Amuza Ovidiu Petrișor, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi de cheltuieli fictive în cuantum total de 5.318.072 lei, reprezentând în mod nereal achiziţii de bunuri în baza facturilor fiscale emise de 12 societăți comerciale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 2.581.549 lei, echivalentul a 626.825 euro.
4. Inculpata RUSU ANCA DANIELA, în calitate de administrator în fapt al SC P.C. SRL, în perioada 2013 – 2015, cu ajutorul inculpatului Dumitrache Lucica, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi de cheltuieli fictive în cuantum total de 522.320 lei, reprezentând în mod nereal achiziţii de bunuri în baza facturilor fiscale emise de cinci societăți comerciale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 252.054 lei, echivalentul a 56.811 euro.
5. Inculpata RUSU ANCA DANIELA, în calitate de administrator al SC T.T.C. SRL, în perioada 2008 – 2009, cu ajutorul inculpaților Amuza Ovidiu Petrișor și Dumitrache Lucica, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi de cheltuieli fictive în cuantum total de 4.012.156 lei, reprezentând în mod nereal achiziţii în baza facturilor fiscale emise de o societate comercială, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 1.837.310 lei, echivalentul a 463.966 euro.
6. Inculpatul DUMITRU CRISTIAN, în calitate de administrator al SC C.S.D. SRL, în perioada 2010 – 30.11.2016, cu ajutorul inculpatului Dumitrache Lucică, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi de cheltuieli fictive în cuantum total de 3.271.689 lei, reprezentând în mod nereal achiziţii în baza facturilor fiscale emise de 19 societăți comerciale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 1.047.285 lei, echivalent a 232.214 euro.
7. Inculpatul CERCEL HORAȚIU, în calitate de administrator al SC C. SA, în perioada 2009-2011, cu ajutorul inculpatului Dumitrache Lucică, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi de cheltuieli fictive în cuantum total de 2.504.712 lei, reprezentând în mod nereal achiziţii în baza facturilor fiscale emise de o societate comercială, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 1.151.686 lei, echivalentul a 272.372 euro.
8. Inculpatul POPAZOV MIHAIL, în calitate de administrator al SC T.N.S. SRL, în perioada 2013 – ianuarie 2014, cu ajutorul inculpatului Dumitrache Lucică, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi de cheltuieli fictive în cuantum total de 3.220.900 lei, reprezentând în mod nereal achiziţii în baza facturilor fiscale emise de trei societăți comerciale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 1.554.186 lei, echivalentul a 350.689 euro.
9. Inculpatul STAN HORAȚIU, în calitate de administrator al SC S.B.A.U. SRL, în perioada 2012-2015, cu ajutorul inculpaților Dumitrache Lucică, Matache Vasile, Alexe Bogdan Cristian și Alexe Florin Cătălin, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi de cheltuieli fictive în cuantum total de 3.513.918 lei, reprezentând în mod nereal achiziţii în baza facturilor fiscale emise de 7 societăți comerciale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 1.627.057 lei, echivalentul a 366.363 euro.
În contabilitatea celor 9 societăți comerciale menționate au fost înregistrate cheltuieli fictive în cuantum total de 59.798.562 lei, faptă ce a condus la producerea unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în cuantum de 27.822.590 lei, echivalentul a 6.533.837 euro.
În vederea garantării recuperării prejudiciului cauzat în cauză s-a instituit sechestru asiguratoriu asupra unui număr de 48 imobile aparținând inculpaților și uneia dintre persoanele responsabile civilmente.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului București.
Secretul unui tun de 5 milioane de euro Averea lui ?erban gajata pentru Blaju? st.ro 2017 Stiri iasi, stiri locale, nationale si internationale