Europarlamentarul Monica Macovei i-a pus întrebări incomode ministrului Justiției Tudorel Toader, la audierile din Comisia LIBE. Macovei spune că reprezintă doleanțele poporului român care iese în stradă.
„Îmi apăr țara și nu o defăimez! Îmi apăr țara spunând adevărul pe care îl cer și oamenii în Piață!
Politicienii PSD&ALDE care fac scut în jurul corupților și pun umărul la demolarea statului de drept în România nu știu decât să mă atace, pentru că nu au argumente și explicații pentru ce fac ei în țară. Chiar și atunci când ar fi trebuit să pună întrebări miniștrilor Toader și Dan, europarlamentarii PSD au luat cuvântul, în Comisia LIBE, ca să mă atace pe mine, acuzându-mă că “denigrez”. Iar Toader a preluat ideea din zbor, amenințând voalat că există state în care “denigrarea” este sancțiune.
Adevărul îi deranjează cel mai tare, de adevăr se tem!
Ceea ce am spus și l-am întrebat astăzi în Comisia LIBE pe ministrul Toader au fost următoarele:
« Poporul român merită stat de drept. Și poporul român merită respectul Uniunii Europene. Românii au făcut multe proteste în stradă cu steagul Uniunii Europene pe ei, deasupra lor, în mână.
Cu toții vor – și eu vreau – să avem o președinție de succes. Pentru asta trebuie încredere. Când prezidați Consiliul JAI, statele membre trebuie să aibă încredere în dvs.
„Poporul român merită stat de drept!”, știți cine a spus acest lucru, ieri? Jyrki Katainen, vicepreședintele Comisiei Europene, ca reactie când a văzut știrea despre o posibilă OUG privind revizuirea tuturor sentințelor penale date de Înalta Curte, cele definitive, date din 2014 încoace. Iar ieri premierul a afirmat că a discutat cu dvs, dle ministru Toader, adoptarea cât mai rapidă a acestei ordonanțe de urgență pe baza unei decizii a Curții Constituționale care se aplică numai pentru viitor, după cum bine știm, niciodată pentru trecut. De-asta vorbesc de încredere: ca să conduceți Consiliul JAI și ca statele membre să ai încredere și să conduceți prin exemplu, cum s-a spus, încrederea este esențială. Și ceea ce faceți dvs.
Întrebări despre amnistia asta mascată: vă asumați efectele acestei amnistii mascate? V-ați consultat cu Uniunea Europeană înainte de a proiecta acest lucru? Când? Știți că România ar putea fi pedepsită pentru astfel de măsuri?
Mai am o întrebare legată de Procurorul European. Ați declarat – și scrie în documentul cu prioritățile Președinției române – că susțineți și eventuala extindere a activității Parchetului European către infracțiunile de terorism.
Procurorul European a fost făcut pentru lupta antifraudă. Încă nu funcționează, o să înceapă să funcționeze. Cum putem să-i dăm alte atribuții înainte de a ști cum funcționează? Vrem să-i deturnăm obiectivul de la frauda cu fonduri europene? Aveți un interes pentru asta?»
· Despre Procurorul European, Toader a răspuns “vorbeam de viitor, viitorul înseamnă după ce începe prezentul…” și că se referea la momentul în care EPPO va deveni operațional, adică după noiembrie 2020. Atunci, de ce și-a trecut acest obiectiv în timpul mandatului la președinția Consiliului UE care se termină în iunie 2019.
· La întrebările legate de OUG care va permite revizuirea deciziilor Înaltei Curți, Toader nu a dat niciun pas înapoi. Este evident că Guvernul Dăncilă va da această ordonanță de urgență. Nu au contat pentru Toader nici îngrijorările exprimate exact pe acest subiect de europarlamentari din statele membre, indiferent dacă erau din grupul socialiștilor, verzilor sau conservatorilor.
Coaliția PSD&ALDE este decisă să distrugă justiția din România”, scrie Monica Macovei pe Facebook.
Ca sa-i „linistiti ” pe domnul presedinte Johannis si pe cei din opozitie , care numa ca nu fac pe ei de groaza si spaima domnului Dragnea , ar trebui probabil ca sa fie introdusa in aceasta Ordonantza … expresia : ” Ordonantza se aplica tuturor celor de stanga si de dreapta, infara lui Dragnea ” … asa, ca sa se inscrie in ” cerintzele UE ” …