„Cum putem noi beclenarii beneficia de reduceri la Băile Figa?” – este întrebarea pe care și-au pus-o mulți orășeni, dornici să se bucure de relaxare în stațiunea balneară, însă la un preț mai mic decât „restul lumii”. La întrebarea de mai sus avem acum un răspuns clar: cu ajutorul abonamentului luat în extrasezon, arată cei de la Știri din Beclean. 

Despre ce este vorba? Simplu. Orice beclenar care își cumpără (de exemplu în luna mai – n.r.) un abonament, are posibilitatea de a-l prelungi și în timpul sezonului estival. Acest abonament costă doar 50 de lei, iar în schimbul lui se oferă cinci brățări verzi. Cu ajutorul acestor brățări practic cinci persoane pot intra în stațiune, ZILNIC, timp de o lună de zile, fără să mai ducă grija biletului de intrare de 15 de lei.

 

„Partea bună este că aceste cinci brățări verzi se pot împrumuta și altor persoane, care vor putea astfel să intre gratis la Băile Figa pe baza lor”, au precizat pentruȘtiri din Beclean reprezentanții stațiunii balneare Băile Figa.

Una peste alta, orășenii care vor să facă economie și să nu cheltuie mulți bani pentru intrarea la Băile Figa pot să apeleze la acest tip de abonament, care se poate obține foarte ușor, pe baza buletinului, la sediul Primăriei Beclean.

Țineți minte! Singura condiție pentru obținerea unui asemenea abonament pe timpul verii este ca posesorul să-și fi procurat unul înainte, în extrasezon.

Sursa Info: https://stiridinbeclean.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.