Trei tineri au fost arestați preventiv de Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru trafic de droguri de risc, după ce zilele trecute au fost prinși în flagrant, în timp ce comercializau 2,5 kg de cannabis.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus reținerea a trei inculpați (doi bărbați, dintre care unul recidivist și o femeie), cu vârstele de 23 și 24 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. În sarcina inculpatei s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

Măsurile au fost luate după ce în seara de 18 noiembrie, inculpații au fost prinși în flagrant în municipiul Bistrița, în timp ce vindeau cantitatea de peste 2, 5 kilograme canabis (drog de risc) pentru suma de 11.000 euro.

„Ulterior, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate 2 pungi cu substanță cristalină, de culoare albă, susceptibilă a avea efecte psihoactive, un cântar de mare precizie, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.

De asemenea, din probatoriul administrat a reieșit că, în luna septembrie 2024, inculpata în vârstă de 24 de ani a procurat și comercializat cantitatea de peste 200 grame substanță psihoactivă (2-MMC), cu suma de 9.000 de lei”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Marți, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.