Trei tineri din Bistrița-Năsăud s-au ales cu dosare penale după ce au folosit certificate verzi care nu le aparțineau. Cei trei au fost descoperiți în urma unor verificări efectuate de jandarmi.
Jandarmii bistrițeni aflați într-o acțiune punctuală de verificare a respectării accesului în interiorul unor localuri publice pe baza certificatului verde, au depistat în cursul zilei de marți 16 noiembrie 2021 într-o unitate de alimentație publică, o tânără de 18 ani care la intrare a prezentat angajaților localului un certificat verde care nu îi aparținea.
În momentul legitimării, jandarmii au constatat că aceasta se folosise de certificatul de vaccinare al altei persoane, datele din cartea de identitate nefiind aceleași cu cele din certificatul digital.
Totodată, într-un alt local public alte două persoane de 17, respectiv 18 ani au fost depistate de jandarmi cu certificate verzi care nu erau emise pe numele acestora.
Pe numele celor trei persoane au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de fals privind identitatea (art. 327 Cod Penal), care au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor.
În ultimele 24 de ore, pentru limitarea răspândirii virusului SARS COV-2, jandarmii au intensificat acțiunile desfășurate în aria de competență. Au fost executate verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, gări, autogări, piețe, terase, cafenele, săli de jocuri, stații de carburant și altele, fiind verificat certificatul verde (verificare cod QR) în locațiile în care acesta este necesar.
Acest gen de misiuni vor fi organizate permanent pe raza județului și în perioada următoare.