În urma unui control al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud (CJPC BN) privind respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor la service-urile auto, trei agenţi economici au fost opriţi temporar de la prestarea serviciilor şi au fost aplicate patru amenzi  contravenţionale în valoare totală de 8.000 de lei.

 

În urma controalelor efectuate recent de comisarii CJPC BN la  opt operatori economici, a rezultat că patru dintre aceştia desfăşoara activitate fără să poată prezenta autorizaţie RAR, şi în alte cazuri, autorizaţia nu era vizată pentru anul 2012 .
De asemenea, în cazul unor operatori au fost identificate la reparat mărci de autovehicule care nu erau înscrise în autorizaţia prezentată în timpul controlului. 
La doi din cei opt operatori economici au fost identificate situaţii în care aparatura prezentată nu era însoţită de verificarea metrologică efectuată la zi .
Comisarii CJPC BN au mai constatat, în urma controalelor efectuate, că unii operatorii economici nu acorda garanţii la lucrările de reparatii auto şi la piesele înlocuite. Totodată, trei dintre operatorii economici verificaţi nu aveau afişate tarifele practicate şi listele lucărilor efectuate,
cea mai frecventă abatere constatată referindu-se la neafişarea orarului de funcţionare al atelierelor service auto sau nerespectarea acestuia .
Pentru abaterile constatate au fost aplicate patru amenzi contravenţionale în valoare totală de 8.000 lei şi trei avertismente.
În acelaşi timp la trei operatori economici dintre cei sanctionaţi contravenţional s-a dispus măsura opririi temporare a prestării serviciului, iar la unul măsura opririi temporare de la comercializare a pieselor în valoare totală de 560 lei, pentru deficienţele de informare şi etichetare constatate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.