Ștrandul Termal Tășnad se impune tot mai mult, de la an la an, ca și destinația preferată a românilor din nordul și nord vestul țării, pentru concediul de vară. Faptul că ștrandul nu mai este doar un loc de stat în bazinele cu apă, ci a dezvoltat activități conexe, atrage publicul din toate categoriile de vârstă.
Uite trei motive pentru care Ștrandul Tășnad trebuie să fie destinația ta din această vară
- Potrivit pentru toate vârstele: relaxare, tratament și distracție
Pentru cei care consideră că Ștrandul Tășnad este o destinație doar pentru cei trecuți de prima tinerețe, se înșală amarnic.
Apa termală cu calitățile ei terapeutice extraordinare sunt principala atracție a ștrandului, motiv pentru care publicul de vârsta a doua este majoritar, având nevoie de apa termală pentru tratamente.
Dar aici este locul potrivit și pentru cei mai tineri, începând de la cei mai mici, copiii, care au spații de joacă dedicate, bazin special pentru ei, până la adolescenți și tineri care au la dispoziție o piscină cu apă rece și terenuri de sport și terase frumos amenajate unde să își petreacă timpul.
- Prețuri pentru toate buzunarele
Tășnadul este locul unde fiecare turist, indiferent de buget, își permite cel puțin câteva zile de concediu și odihnă. Cazările sunt diverse, de la cele cu cortul sau la rulotă, la doar câțiva zeci de lei pe zi, la cazări la persoane autorizate, la vile și mai apoi la hoteluri de trei stele, unele chiar cu piscină interioară.
În acest condiții, cei care își doresc să ajungă la Tășnad în această vară pot să își pregătească un buget de acasă, fără să își facă griji că vor că îl vor depăși.
Același lucru se repetă și când vine vorba de luat masa, meniurile localurilor din incinta ștrandului sunt diverse și cu meniuri pentru toate buzunarele.
- Diferite moduri de petrecere a timpului liber
Să stai doar la piscine zi de zi, un concediu întreg de șapte sau zeci zile, poate deveni plictisitor pentru cei obișnuiți cu activitatea.
Astfel, dacă simțiți nevoia de activitate și sunteți la Tășnad, puteți inchiria o bicicletă de la centrul de informare turistică și să descoperiți împrejurimile orașului, livezile și oamenii harnici ai zonei.
Dacă vreți un alt tip de activitate iar pescuitul se numără printre hobbyurile voastre, aveți baraje și lacuri în apropiere unde vă puteți petrece timpul, iar cei mici pot să descopere frumusețea echitației la un centru din zonă.
Stațiunea Turistică Tășnad este dedicată tuturor celor care doresc clipe de relaxare și de odihnă, intr-un cadru curat și civilizat. Indiferent de gusturile voastre, de buget sau de numărul de zile libere pe care îl aveți, la Tășnad veți petrece mereu timp de calitate.