Trei adolescenţi din Năsăud sunt bănuiţi de poliţişti că au tâlhărit, marţi, două persoane din Ilva Mare, pe care le-au lăsta fără banii pe care îi avea asupra lor, dar şi fără un ceas. la hoţie ar fi participat încă o persoană, rămasă deocamdată neidentificată.
Poliţia a fost sesizată, marţi, cu privire la faptul că pe raza oraşului Năsăud ar fi avut loc o tâlhărie, informează IPJ BN.
„În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti au fost identificaţi trei minori, în vârstă de 13 ani, 15 ani şi 16 ani, toţi trei din Năsăud, bănuiţi că împreună cu o persoană necunoscută ar fi deposedat, prin ameninţare, două persoane, din comuna Ilva Mare, de o sumă de bani şi un ceas pe care acestea le aveau asupra lor”, arată într-un comunicat sursa citată.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a minorilor.
Sfaturile poliţiştilor:
- Nu vă lăudaţi persoanelor cunoscute întâmplător cu valorile pe care le aveţi asupra dumneavoastră;
- Când vorbiţi la telefonul mobil pe stradă, manifestaţi atenţie la persoanele din jurul dumneavoastră şi observaţi-le reacţia;
- Evitaţi să vă deplasaţi după lăsarea întunericului sau la ore târzii pe alei neiluminate, izolate şi necirculate, parcuri, pasaje subterane, parcări izolate, locuri din apropierea barurilor etc. iar dacă deplasarea este absolut necesară, apelaţi la serviciile de taximetrie autorizate;
- Dacă sunteţi în pericol, cereţi sprijinul persoanelor de pe stradă, intraţi în cel mai apropiat magazin sau sunaţi la uşa unei locuinţe cu ferestre luminate;
- Luaţi atitudine faţă de manifestările antisociale şi nu protejaţi infractorii prin tăcere! Gândiţi-vă că următoarea victimă puteţi fi chiar dumneavoastră !
sursa foto: hunedoaralibera.ro