În ultimele două zile au fost reținuți de către DIICOT trei tineri de 23,25 și 29 de ani care ar fi bănuiți de trafic de droguri, nu doar în Bistrița, cât și în Cluj-Napoca. Vânzările ilegale ar fi cuprinse între 600 și 7000 de lei.

Conform unui comunicat de presă DIICOT, în ultimele două zile au fost reținuți 3 tineri de 23, 25 și 29 de ani, urmăriți pentru efectuarea de operațiuni cu produse susceptibil psihoactive. Unul dintre ei e cercetat și pentru pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis corespunzător categoriei din care făcea parte autoturismul. Cei trei au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile.

„Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioadq 2023 – octombrie 2024, inculpații au procurat, deținut, manipulat și vândut diverse cantități de substanțe psihoactive (2MM, APBITMO, 5F-MDMB-PINACA), către consumatori din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, pentru sume cuprinse între 600 și 7000 de lei”, arată comunicatul trimis de DIICOT.

„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate cantitățile de aproximativ 215 grame 2MMC și 10 grame 5F-MDMB-PINACA (substanțe psihoactive) precum și alte mijloace de probă”, adaugă DIICOT.

Citește și: https://gazetadebistrita.ro/gabriel-lazany-validat-de-instanta-in-functia-de-primar/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.