Fundația Hope and Homes for Children, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bistrița-Năsăud vor inaugura, săptămâna viitoare, trei case de tip familial în orașele Năsăud și Bistrița.

 

Cele trei locuințe, în care vor locui 42 de copii între 3 și 18 ani, au fost construite în cadrul unei acțiuni a Fundației Hope and Homes for Children prin care s-a urmărit închiderea Centrului de Plasament de la Năsăud.

”Procesul de închidere a Centrului de Plasament Năsăud a început în septembrie 2014, când în instituție se aflau 70 de copii și tineri. Hope and Homes for Children, în colaborare cu DGASPC Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean, au dezvoltat trei case de tip familial în localitățile Năsăud și Bistrița, în care vor locui 42 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani”, anunță reprezentanții Fundației Hope and Homes for Children.

Alți 40 de copii au părăsit Centrul, fie prin integrarea lor în familiile naturale, sprijinirea pentru inserția socio-profesională, integrarea în familii de plasament sau transferul în alte servicii de protecție ale DGASPC BN.

Două case de tip familial vor fi inaugurate pe data 3 iulie la Năsăud, iar cea de a treia pe data de 4 iulie la Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.