Astăzi, 22 iulie, s-a desfăşurat proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2020.

Dintre cei 113 candidaţi cu drept de participare la proba scrisă, au fost prezenţi 110. 3 candidaţi au absentat. Nu s-au înregistrat tentative de fraudă şi nici cazuri de candidaţi cu temperatura peste 37.3 grade Celsius. Conform metodologiei de concurs, care permite acest lucru, 4 candidaţi au decis să se retragă din motive personale. În total, au fost transmise spre centrele de evaluare 106 teze”, a precizat Monica Buboly, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Primele rezultate vor fi comunicate în data de 29 iulie în centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afişarea rezultatelor, şi pe 30 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afişează în centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat, în data de 4 august 2020.

Subiectele şi baremele de corectare au fost publicate astăzi, 22 iulie, de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 16.00. De asemenea, acestea au fost afişate şi la avizierele centrelor de examen.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar şi de a participa ulterior la susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.