om dupa gratii

Doi bărbați și o femeie din Bistrița au fost arestați preventiv pentru înșelăciune, furt și tentativă la înșelăciune, după ce au indus în eroare 5 persoane în vârstă din municipiu. Prejudiciul este estimat la circa 80.000 lei.

Percheziții, rețineri și trei arestări preventive au fost dispuse într-un dosar penal de înșelăciune, furt și tentativă la înșelăciune, aflat în instrumentarea polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale Bistrița.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma unor percheziții domiciliare efectuate, duminică 14 iunie, într-un dosar penal aflat în instrumentarea polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a trei persoane -doi bărbați de 51, respectiv 36 ani și o femeie de 40 de ani -, bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, furt și tentativă la înșelăciune. 

„Duminică, 14 iunie a.c., polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, toate pe raza municipiului Bistrița, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, relevante pentru cauză.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada august 2018-martie 2020, trei bărbați cu vârste de 27, 36 și 51 de ani, dar și o femeie în vârstă de 40 de ani, toți din Bistrița, ar fi indus în eroare, prin folosirea unor calități mincinoase, 5 persoane (majoritatea în vârstă, care locuiau singure), determinându-le să contracteze credite pentru achiziționarea unor produse pe care și le însușeau ulterior, fără a mai achita ratele. Totodată, a reieșit faptul că, la data de 26 februarie a.c., tânărul de 27 de ani, împreună cu cel de 36 de ani ar fi sustras, din locuința unui bistrițean, suma de 4.700 de lei.

În urma extinderii cercetărilor, polițiștii specializați în investigații criminale au mai stabilit faptul că, în perioada 26 mai-12 iunie 2020, bărbatul de 36 de ani, împreună cu femeia și un alt bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Bistrița, ar fi înșelat prin aceeași metodă alte 3 persoane pe care le-ar fi determinat să le înmâneze diverse sume de bani. Polițiștii au intrat pe fir înainte ca aceștia să obțină dreptul de proprietate asupra unui apartament situat în Bistrița, estimat la peste 35.000 de euro”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Astăzi, 15 iunie, cei trei au fost duși cu propunere de arestare preventivă în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița, care a fost admisă, și astfel au ajuns după gratii pentru următoarele 30 de zile.

Cercetările în acest caz sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperării prejudiciului, estimat la peste 80.000 de lei.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.