Trei bărbați din Uriu, Arcalia și Mureșenii Bârgăului au ajuns joi după gratii, după ce au fost condamnați de instanțele de judecată la pedepse cu închisoarea. 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au pus în aplicare, joi, trei mandate de executare a pedepsei închisorii emise de instanțele de judecată.

Judecătoria Beclean a dispus, în noiembrie anul trecut, condamnarea unui bărbat de 69 de ani, din Uriu, la pedeapsa de 16 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, agresiune sexuală, corupere sexuală a minorilor și tentativă la agresiune sexuală.

Totodată, bărbatul este obligat să plătească victimelor sale despăgubiri morale, în cuantum de 10.000 de euro, plus 3.000 lei cheltuieli judiciare.

Inculpatul a formulat apel la Curtea de Apel Cluj, instanță care, joi, 19 ianuarie, a menținut sentința pronunțată de judecătorii de la Beclean.

Aceeași instanță a dispus condamnarea unui bărbat de 39 de ani, din Arcalia, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Judecătoria Bistrița a dispus condamnarea unui bărbat de 36 de ani, din Mureșenii Bârgăului, la pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Cele trei persoane au fost încarcerate în Penitenciarul Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.