La sfârșitul sâptămânii trecute a avut loc ediția a VII-a a concursului de pescuit la copcă, organizat sub egida Asociaţiei Pescar Sportiv Bucureşti,filiala Bistriţa – Năsăud. Evenimentul a avut loc pe lacul Mărişel, iar cei care au reușit să puncteze sunt Mihail Cătinean, Sergiu Isac, Radu Vulpe, Rusu Nicolae, Cotoi Marius şi Corciu Tica.

„Dacă la ediţia precedentă pe o altă locaţie nu s-a punctat,fiind nevoiţi să recurgem la planul B şi să organizez ad-hoc un concurs de casting, de data aceasta am schimbat locaţia de desfăşurare a concursului şi am ales lacul din Marişel tocmai în idea de a se captura albitură. După startul concursului au început să apară şi primele capturi, ce-i drept nu spectaculoase, iar cel care urma să fie câştigătorul competiţiei a punctat primul cu un caras bine îmbrăcat de 700 g. Din cei 23 de concurenţi au reuşit să puncteze doar 6, în ciuda faptului că unii dintre concurenţi au avut prezentări dar din păcate nu au scos peştele din copcă. Una peste alta buna dispoziţie, comunicarea şi socializarea au făcut deliciul unei zile perfecte de pescuit”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Partidului Ecologist Român (PER) Bistriţa-Năsăud.

La sfârşitul întrecerii cei prezenți s-au delectat cu tradiţionalul gulaş ardelenesc gătit pe malul apei aşa cum stă bine pescarilor hoinari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.