Toţi mai mulţi şoferi din Bistriţa-Năsăud sunt nemulţumiţi de modul în care se prezintă trecerile la nivel cu calea ferată.
Reprezentanţii Regionalei SNCFR Cluj recunosc că trecerile la nivel cu calea ferată sunt în administrarea lor  şi că trebuie să le reabiliteze. La nivelul structurii regionalei există aproape 900 de astfel de treceri, dar spun mai-marii „cheferiştilor”, bugetul este unul auster, iar lucrările de întreţinere se fac în funcţie de sumele disponibile.

Tot mai mulţi conducători auto spun că îşi distrug automobilele trecând peste şine.
Cei care merg înspre Maramureş preferă şoseaua de centură, deşi la intrarea în Năsăud îi aşteaptă aceeaşi surpriză: în jurul şinelor de cale ferată s-au format gropi. În aceste sens, un şofer a declarat pentru Gazeta de Bistriţa: „este vai de telescoapele noastre!” Cât priveşte Valea Bârgăului, nu este loc decât de… „no comment”.

„Drumul roţilor de fier”, problemă pentru automobiliştii bistriţeni

Gropi adânci în jurul trecerilor la nivel cu calea ferată, şine care provoacă devieri ale trenurilor de transport persoane, sau ale marfarelor, aceasta este situaţia căilor ferate existente pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud. Faptul că nimeni nu ia nicio măsură nu mai este o noutate pentru nimeni. Dar ce vor zice autorităţile competente atunci când se va întâmpla o tragedie?! Invariabil, vor răspunde că a fost o greşeală umană. Bine, bine, dar a cui? Sau, mai mult decât sigur, vor găsi un nou „acar Păun”.
Un şofer pe care reporterul nostru l-a întâlnit la trecerea la nivel cu calea ferată de pe Calea Dumitrei a precizat: „Nu înţeleg ce se întâmplă. Ăştia îşi bat joc de noi! Chiar atât timp nu au să repare cât de cât asfaltul de lângă aceste şine?! Dar, trăim în România şi …îi doare undeva! Cam atât! Ce să zic, că oricum nu le pasă!“

La SNCFR Cluj, reparaţii mici, după buget

Conform precizărilor Oanei Brânzan, purtător de cuvânt al Companiei Naţionale de Căi Ferate, Regionala Cluj, CFR consideră modernizarea instalaţiilor de centralizări şi semnalizări feroviare ca fiind o preocupare reală şi de prioritate imediată. Alături de reabilitarea liniei, această acţiune va crea posibilităţi de trecere la viteze sporite de circulaţie. „Obiectivul propus este dependent şi de modul de soluţionare a punctelor de intersecţie a căilor ferate cu şoselele, adică a trecerilor la nivel”, a spus Brânzan. Cu toate acestea, totul a rămas la stadiul de promisiuni.
De asemenea, Oana Brânzan a ţinut să precizeze că lucrările de întreţinere se fac în funcţie de bugetul pe care Regionala Cluj îl are la dispoziţie pentru trecerile la nivel cu calea ferată. „Resursele financiare insuficiente ne împiedică să reabilităm toate trecerile la nivel. Gândiţi-vă că în regionala noastră sunt 878 de astfel de treceri. Noi facem cât putem! În plus, majoritatea accidentelor nu se produc din cauza stării necorespunzătoare a trecerilor la nivel cu calea ferată”, a declarat purtătorul de cuvânt al SNCFR Cluj.

Reţeaua feroviară românească, similară cu cea din India?!

Este evident că infrastructura feroviară este neîntreţinută, este veche, iar traficul devine din ce în ce mai aglomerat, datorită costurilor de transport reduse. În plus, neglijenţa şi eroarea umană, salariile tot mai mici ale angajaţilor SNCFR şi alte aspecte mai puţin vizibile, au făcut din anul 2009, anul cu cele mai multe accidente feroviare. Chiar dacă România nu a ajuns la catastrofe de genul celor care se pot clasifica în topul celor mai mari accidente feroviare, numărul lor crează un justificat sentiment de nesiguranţă.
Sindicaliştii din acest domeniu susţin că de şase ani de la bugetul de stat nu s-au mai alocat fonduri pentru repararea şi întreţinerea căii de rulare. Un alt motiv al tragediilor care au însemnat pierderi de vieţi omeneşti, îl reprezintă neglijenţa la trecerea la nivel cu calea ferată, neacordarea de prioritate trenului.

Fatidicul an 2009

La 21 februarie, o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite după ce un tir a intrat în trenul accelerat care circula pe ruta Iaşi-Timişoara. În 31 mai, şapte persoane au fost internate in spital după ce un autocamion a intrat in coliziune cu o garnitură de tren de persoane, la o trecere de nivel de pe ruta Băile Calacea – Satchinez. Impactul a provocat deraierea a doua vagoane ale garniturii. 14 persoane au decedat, culmea ironiei, în 14 august, iar alte doua au fost grav rănite, în urma unui accident produs, în jurul orei 14.00. Un microbuz a fost lovit de trenul Săgeata Albastră Braşov – Iaşi, în apropierea comunei Scânteia, din judeţul Iaşi. 21 septembrie a fost ziua neagră a transportului feroviar. Astfel, în 2009, la un interval de 24 de ore au avut loc trei accidente, dintre care două majore. Trenul accelerat, cu peste 200 de pasageri, care circula pe ruta Bucureşti-Craiova-Timişoara, a deraiat, la 10 kilometri de Craiova. 16 persoane au ajuns la spital. Un tren cu produse petroliere a deraiat în apropiere de Boju, judeţul Cluj. Marfarul care transporta produse petroliere a deraiat intre localităţile Boju şi Valea Florilor, din judeţul Cluj. Vagoanele cisternă s-au răsturnat, la propriu, iar operaţiunile de recuperare au fost extreme de dificile. Al treilea accident al zilei a avut loc în judeţul Dâmboviţa, în localitatea Gura Ocniţei, la trecerea de nivel, exact în locul unde în 2008 au murit 9 oameni. De data acesta, şoferul unui tir încărcat cu cărămidă a ignorat semnalele sonore la nivel de trecere cu calea ferata şi a văzut prea târziu că venea un tren. Locomotiva trenului a lovit tirul, dar şoferul a sărit la timp din maşină, nefiind rănit. În dimineaţa zilei de sâmbătă, 17 octombrie, un accident feroviar s-a produs pe magistrala Bucureşti-Constanţa, pe segmentul dintre localităţile Săruleşti şi Lehliu, după ce două trenuri de marfă s-au ciocnit.
Bilanţ tragic în Europa

Bătrânul continent s-a confruntat , în ultimul deceniu, cu nenumărate accidente feroviare produse, în special din cauza erorilor umane. Astfel,în 4 ianuarie 2000, în Norvegia  a avut loc o coliziune frontală între două trenuri de persoane, la Aasta, în apropiere de Lillehammer (sudul Norvegiei), soldat cu 19 morţi.
Nici Spania nu a scăpat de blestemul circulaţiei pe calea ferată. În 3 ianuarie 2001, 12 muncitori, imigranţi ecuadorieni, mor în momentul când furgoneta în care se aflau intră în coliziune cu un tren în apropiere de Lorca (sud-est) la o trecere automată la nivel cu calea ferată. În acelaşi an, în Marea Britanie un vehicul cade pe calea ferată şi provoacă o coliziune între un tren de persoane şi un convoi de marfă în North Yorkshire (nordul Angliei). Rezultatul:10 morţi. Ruşii nu au fost nici ei mai norocoşi: în 2001, 14 persoane au murit  în urma unei coliziuni între un tren şi un autobuz la o trecere la nivel cu calea ferată, în enclava rusească Kaliningrad.
Anul 2003 este tot unul dramatic, din punctual de vedere al accidentelor feroviare. La data de 8 mai, în Ungaria, 33 de pasageri decedează, în coliziunea dintre un tren şi un autocar de turişti germani la o trecere la nivel cu calea ferată la Siofok, iar 19 persoane mor în Spania, coliziunea între un tren de pasageri şi un tren de marfă, în apropiere de Chinchilla. Începând cu 2004, incidentele pe calea ferată au proliferat.
În Italia, în ianuarie 2005, bilanţul este, de asemenea, tragic: 17 morţi în coliziunea dintre un tren interregional şi un convoi de marfă în apropiere de Bolonia. Situaţia din 2006 nu este nici pe departe mai bună: 13 ianuarie, în Rusia – 22 de morţi în coliziunea între un tren şi un autocar la o trecere la nivel cu calea ferată în regiunea Krasnodar (sud), 23 ianuarie în Serbia-Muntenegru- 47 de morţi, peste 200 de răniţi în urma deraierii unui tren în Muntenegru, în apropiere de Podgoriţa.
Dacă anul 2007 a fost unul fără incidente majore pe căile ferate europene, în anul următor, în Turcia au loc, la un interval de 6 luni, două tragedii: nouă morţi în 27 ianuarie urma deraierii unui tren în vest, în apropiere de Kutahya şi 10 persoane decedate în provincia Gaziantep (sud-est), în urma coliziunii între un tren de marfă şi un microbuz la o trecere la nivel cu calea ferată. Anul trecut, România a avut parte şi ea de o dramă: un tren loveşte în plin un microbuz, pe o trecere la nivel cu calea ferată în apropiere de Iaşi, provocând moartea a 13 persoane.

Raimond PETRUŢ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.