Polițiștii au fost sesizați, la data de 4 octombrie, de către conducătorul unui autovehicul despre faptul că a accidentat un bărbat pe raza localității Mogoșeni. După cercetările de la faţa locului, s-a constatat că un tânăr de 22 de ani din Beclean, a surprins şi accidentat un brărbat de 66 de ani. Acesta din urmă s-a angajat traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. Bărbatul de 66 de ani a suferit leziuni corporale grave și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru acordărea îngrijirilor medicale specifice, însă ulterior a decedat.

Cadavrul bărbatului a fost depus la Secția Prosectură pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud efectuează în continuare cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.