Preşedintele Traian Băsescu a lansat un atac extrem de dur la adresa Olandei, pe care a acuzat-o că ar face "un abuz fără limite", amânând încă o dată luarea unei decizii cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen, relatează realitatea.net.

 

"Am avut o discuţie separată, ceea ce a şi dus la stabilirea unui termen în care să se ia decizia, pentru că altfel probabil s-ar fi tergiversat la nesfârşit până când Olanda ar fi avut un guvern care să nu aibă partide de extremă-dreaptă în componenţă, anti-europene, dacă s-a întâmplat ceva pozitiv a fost faptul că s-a stabilit prin hotărârea consiliului o dată şi un moment la care statele membre trebuie să ia decizia. Şi noi şi Bulgaria am vrut să obţinem garanţia că, la un moment dat, după cel de-al doilea raport pe care-l aşteaptă Olanda, Olanda nu-l va mai cere şi pe al treilea. În septembrie trebuie să se ia o decizie. Acum rămâne să vedem dacă guvernul olandez se va ţine de cuvânt. Cert este că este o hotărâre a Consiliului", a spus Traian Băsescu, la Bruxelles.

Şeful statului a apreciat ca fiind pozitivă stabilirea unei date până la care se poate lua o decizie.

"Pentru prima dată avem o dată limită până la care trebuie să se pronunţe şi Olanda, având în vedere că toate celelalte state sunt de acord cu intrarea României şi Bulgariei în Schengen. Singura condiţionare care a rămas valabilă din partea olandeză a fost cea legată de următorul raport MCV", a spus Băsescu, citat de realitatea.net.

Întrebat dacă Olanda a cerut vreo garanţie din partea României, Traian Băsescu a explicat că ţara noastră nu a cerut niciun "CEC în alb" şi a catalogat refuzul guvernului olandez ca fiind "un abuz fără limite faţă de un stat membru".

"Olanda poate să spună ce vrea ea, nu-i cerem niciun CEC în alb, îi cerem să respecte tratatul de aderare. Deocamdată Olanda face un abuz fără limite legat de un stat membru. Nu avem în condiţiile de aderare la spaţiul Schengen condiţia MCV. MCV este un alt mecanism destinat justiţiei, şi nu securizării frontierelor", a încheiat şeful statului.
În decembrie anul trecut, Traian Basescu a mai avut  o poziţie asemănătoare vizavi de Olanda, la Consiliul European de la Bruxelles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.