Home Știri Tragic! Încă un tânăr și-a pierdut viața sub pasarela de lângă Dedeman

Tragic! Încă un tânăr și-a pierdut viața sub pasarela de lângă Dedeman

Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața în această dimineață, după ce mașina la volanul căreia se afla a izbit cu putere un stâlp de susținere a pasarelei de lângă magazinul Dedeman din municipiul Bistrița. Accidentul s-a produs după ce, se pare, tânărul s-ar fi certat cu prietena lui.

Accidentul a avut loc în jurul orei 3 dimineața. În urma impactului, tânărul aflat la volan a fost proiectat afară din mașină.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, unul de Prim – Ajutor, un echipaj de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Din păcate, medicul care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a fost nevoit să declare decesul bărbatului în vârstă de aproximativ 21 de ani. Acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața„, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

La data de 17 august a.c., un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Bistrița, situată sub o pasarelă de trecere peste calea ferată, pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul volanului și a colizionat frontal un stâlp de sustinere a pasarelei. Din accident a rezultat decesul tânărului. La fața locului nu au fost identificate urme de frânare. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier„, a declarat Virginia Pîrlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Alte două accidente s-au produs în același loc.

Primul a avut loc la începutul lunii decembrie a anului trecut, când un tânăr în vârstă de 27 de ani și-a pierdut viața, despre care Gazeta de Bistrița a scris AICI.

Un al doilea eveniment tragic s-a petrecut în luna aprilie anul acesta, când un bărbat în vârstă de 55 de ani s-a izbit cu autoturismul, în plin, de stâlpul de susținere al pasarelei. DEspre acest eveniment, Gazeta de Bistrița a scris AICI.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version