Flăcările au cuprins, în această noapte, casa parohială din cartierul Liviu Rebreanu al oraşului Năsăud, iar preotul, în vârstă de 38 de ani, a suferit arsuri superficiale.
Casa parohială ridicată de faimosul preot Belciug, unul dintre personajele care apar şi în romanului „Ion”, de Liviu Rebreanu, a luat foc, în această noapte. Flăcările au cuprins acoperişul, iar actualul preot, care se afla înăuntru, s-a ales cu arsuri la nivelul capului.
Oamenii din zonă au sunat întâi la 112, apoi au tras clopotul şi, cu mic cu mare, au încercat să stingă incendiul. Mai ales că imobilul are o însemnătate aparte, fiind construit de pe vremea lui Liviu Rebreanu.
Conform datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, la caz au fost trimise trei echipaje de pompieri, inclusiv autospeciala de intervenţie la înălţime, şi un echipaj de prim-ajutor al SMURD.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă de aproximativ 220 de metri pătraţi.
Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca interiorul parohiei şi cea mai mare parte a podului să fie salvate.
Datorită informațiilor din partea stiripesurse.ro, preotul a suferit arsuri superficiale la nivelul capului, a primit asistenţă medicală din partea paramedicilor SMURD şi a refuzat transportul la spital.
De asemenea, conform informaţiilor furnizate miercuri AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind amplasarea unor materiale care se pot aprinde uşor lângă sursa de căldură, respectiv o perdea aflată lângă un bec.
Citește și: Covid-ul face ravagii și la Bistrița-Năsăud: Azi cu 42 mai multe cazuri decât ieri