Tragedie într-o familie din Cepari, unde la data de 13 februarie, un pensionar și-a pus capăt zilelor.
Nu se știe exact de ce a recurs la acest gest și se pare că bărbatul nu a lăsat nici un bilet.
Bărbatul în vârstă de 68 de ani locuia singur și a fost găsit de un vecin, spânzurat într-o şură din spatele casei, gospodărie aflată în vecinătatea staţiei de autobuz din localitate.
La fața locului a ajuns un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă şi un echipaj SMURD din Năsăud , însă medicii nu au mai putut face nimic.
Victima suferea de singurătate, dar era și bolnav, însă gândurile negre îi dădeau târcoale de ceva timp conform spuselor celui care îl mai ajuta în gospodărie.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală al spitalului din Bistriţa, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei morţii.