Patru bărbați au fost arestați preventiv în urmă cu aproape două săptămâni pentru trafic internațional de droguri, în urma unui flagrant organizat de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud. Este vorba despre Mihăiescu Marian Dan (52 ani) și fiul acestuia, Mihăiescu Emanuel Tobias (24 ani), ambii din Bistrița, și doi tineri din Cluj-Napoca, în vârstă de 26, respectiv 28 ani – Căinar Liviu Adrian și Moldovan Ionuț Mihai.Traficanții aveau asupra lor droguri în valoare de 1 milion de lei: 17,6 kg canabis, echivalentul a 850.000 lei şi 354,3 grame cocaină, echivalentul a 159.000 lei.
Cei patru traficanți au legături cu vestita localitate din Spania Roqueta del Mar având la profilul lor de Faceboook ca și locația de domiciliu. Această localitate din Spania este vestită printre românii traficanți de droguri.
Dan Marian Mihăiescu și Emanuel Tobias Mihăiescu, tată și fiu, Liviu Adrian Căinar și Ionuț Mihai Moldovan au fost arestați preventiv pe data de 18 ianuarie, după ce cu o zi înainte trei dintre ei au fost prinși în flagrant de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud în Punctul de trecere al frontierei Borș – România, imediat după ce aceștia au trecut frontiera din Ungaria în România. Potrivit unui comunicat al DIICOT, bărbații aveau asupra lor 17,6 kg cannabis și 354,3 grame cocaină. Drogurile erau ascunse în interiorul autoturismului cu care se deplasau.
“Cele 3 persoane au fost conduse la sediul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud pe baza mandatelor de aducere, fiind suspectate de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat – prev. de art. 367 alin. 1 și 2 din C.pen, trafic de droguri de risc – prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.pen. şi introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc și de mare risc, fără drept – prev. de art. 3 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
La aceeași dată, procurorii DIICOT– Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud, cu sprijinul SCCO BN, au efectuat, în aceeași cauză penală, 10 percheziții domiciliare la locuința a 4 suspecți și a altor persoane implicate în săvârșirea de infracțiuni de trafic de droguri.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, la locuințele în cauză au fost descoperite alte cantități de droguri de risc – canabis și mare risc – cocaină, care au fost ridicate în vederea cercetărilor.
De asemenea, au fost descoperite și indisponibilizate în vederea cercetărilor sume de bani, bijuterii, aparatură electronică (telefoane mobile, laptop-uri, etc.) despre care există date că au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor sau provin din săvârșirea acestora sau din valorificarea produsului infracțional, precum și 3 autoturisme bănuite că ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor.
Cei trei inculpati prinși în flagrant, precum și un al patrulea inculpat, au fost reținuți pentru 24 de ore de către procurorii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud, urmând a fi prezentați în cursul zilei de 18.01.2019 judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunerea de arestare preventivă”, precizau în urmă cu două săptămâni, procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud, într-un comunicat dat publicității.
Vindeau drogurile ca pâinea caldă
Conform Portalului instanțelor din România, Marian Dan Mihăiescu este cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc și de mare risc fără drept, constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc.
Ionuț Mihai Moldovan este cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc.
Liviu Adrian Căienar este cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de complicitate la introducere în ţară de droguri de risc și de mare risc fără drept, constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc.
De asemenea, Emanuel Tobias Mihăiescu este cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de complicitate la introducere în ţară de droguri de risc și de mare risc fără drept și constituire a unui grup infracțional organizat.
Potrivit procurorilor, cei patru colaborau cu un spaniol, deocamdată acesta fiind persoană neidentificată, pe care, în perioada noiembrie decembrie 2018 l-au contactat telefonc în două rânduri și au stabilit datele tranzacțiilor de droguri și de altfel au achiziționat substanțele interzise. Ulterior, aceștia vindeau drogurile consumatorilor, dar aveau și colaboratori care se ocupau de comercializarea acestora.
De asemenea, anchetatorii mai susțin că introducerea în țară a drogurilor și distribuirea lor “este făcută cu ușurință”, iar cei patru au introdus în țară o cantitate însemnată de droguri și în luna decembrie 2018, cantitate pe care au vândut-o “rapid”, astfel că în luna ianuarie au mai făcut o deplasare în Spania. Drept urmare procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud au cerut instanței arestarea preventivă a acestora, ținând cont de gradul de pe care îl prezintă cei patru.
Inculpații, pericol pentru ordinea publică și sănătatea oamenilor
Cererea procurorilor a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
“(…) s-a apreciat că măsura este necesară, cel puțin la acest moment, având în vedere faptul că ancheta se află la un moment incipient, timpul scurs de la constatarea faptelor este minim, în cauză urmează a fi identificați martori care cunosc despre activitatea infracțională a inculpaților și se cunoaște starea de temere manifestată și reticența persoanelor care au cunoștință despre astfel de activități de a colabora cu autoritățile.
Analizând actele dosarului s-a constatat că singura măsură aptă să ducă la îndeplinire buna desfășurare a procesului penal, la împiedicarea inculpaților de a mai comite noi acte materiale de trafic de droguri, de a împiedica influențarea martorilor, de a nu comunica cu celelalte persoane participante la săvârșirea faptelor și care urmează a fi identificate și de a înlătura starea de pericol pentru ordinea publică și pentru sănătatea oamenilor ce există chiar în momentul de față pe care o reprezintă inculpații este măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă și ținând cont că alte măsuri de preventive neprivative de libertate nu ar putea aduce la îndeplinire efectul de înlăturare a stării de pericol pe care o prezintă inculpații și nici efectul de prevenție în cercul traficanților și consumatorilor de droguri.
Pe de altă parte s-a apreciat că măsura arestului preventiv este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților și este necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. (…)
Față de gravitatea ridicată, împrejurările concrete în care au fost săvârșite aceste infracțiuni, persoana inculpaților, se consideră că privarea de libertate a acestora se impune pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, evaluând gravitatea faptelor săvârșite de către inculpați s-a reținut că aceste fapte sunt de o gravitate deosebită, gravitate ce se desprinde dintr-o serie de împrejurări de fapt existente la dosar. (…)
Lăsarea în libertate a inculpaților a încuraja comiterea de astfel de infracțiuni, atât de către inculpați, cât și de către alte persoane, în absența unor măsuri ferme ale organelor judiciare, iar pe de altă parte ar crea un risc pentru obstrucționarea cercetărilor, atâta vreme cât acestea sunt doar la debut, în acest sens fiind de observat conduita procesuală a inculpaților, care au refuzat să dea declarații în instanță și să ofere explicații asupra provenienței drogurilor, asupra destinației acestora și asupra legăturilor dintre ei și alte persoane.
S-ar crea de asemenea, în cazul lăsării în libertate a inculpaților, o stare de neliniște, de insecuritate în rândul societății, determinată de faptul că persoane acuzate de infracțiuni grave, cum sunt cele legate de droguri, care sunt constant dezaprobate de către societate datorită efectelor negative grave asupra consumatorilor de astfel de substanțe, sunt cercetate în stare de libertate”, și-a motivat decizia judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Cei patru inculpați au contestat măsura arestării preventive la Curtea de Apel Cluj, însă nu au avut succes, astfel că au rămas după gratii pentru 30 de zile, până pe data de 16 februarie 2019.