Alexandru Bruj a fost încarcerat la Penitenciarul Bistriţa, după ce a primit o condamnare de cinci ani pentru trafic de droguri de mare risc.
În vara anului trecut, Tribunalul Bistriţa-Năsăud i-a aprobat lui Bruj cererea de întrerupere de executare a pedepsei, pe motive medicale, însă fără să precizeze data la care acesta trebuie să se reîntoarcă la închisoare.

Conform soluţiei, Tribunalul Bistriţa-Năsăud l-a lăsat pe infractor să decidă singur data la care să se întoarcă la penitenciar pentru a-şi ispăşi restul pedepsei. Singurele obligaţii ale lui Bruj sunt nedepăşirea limitei teritoriale a judeţului, prezentarea în faţa instanţei de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe domiciliul fără să anunţe instanţa şi să nu deţină sau să folosească arme. Mai mult decât atât, Alexandru Bruj nici măcar nu este monitorizat de poliţiştii din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, deoarece omul nu acţionează înafara legii, iar penitenciarul nu a făcut nicio sesizare cu privire că acesta nu s-a întors la termenul stabilit de instanţă, pentru că un asemenea termen nu există.

Traficant în libertate

Alexandru Bruj a fost condamnat la sfârşitul anului 2006 de Tribunalul Braşov la o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani pentru trafic de droguri de mare risc. În anul 2007, Bruj a fost transferat la Penitenciarul Bistriţa pentru a-şi executa pedeapsa, deoarece acesta îşi are domiciliul în judeţul Bistriţa-Năsăud. În luna aprilie a anului 2007, condamnatul a depus la Tribunalul Bistriţa-Năsăud o cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale. După cinci luni condamnatului i se admite cererea şi este pus în libertate, fără ca instanţa să menţioneze perioada de libertate sau data la care acesta ar trebui să se întoarcă la penitenciar. Soluţia dată de Tribunal este următoarea „În baza dispoziţiilor art.455 Cod procedură penală raportat la art.453 al.1 lit. A Cod procedură penală admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul Bruj Alexandru ca întemeiată şi în consecinţă dispune întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr.646/S/12.12.2006 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.5/62/2005, până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare”. Cu alte cuvinte, când Bruj se va simţi apt pentru executarea pedepsei, acesta este aşteptat să se prezinte la penitenciar. Conform datelor emise de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Alexandru Bruj este singurul condamnat din cei 63 de solicitanţi din cursul anului trecut, care a obţinut întreruperea executării pedepsei.

Bolnav de puşcărie

Alexandru Bruj a invocat diferite boli ale inimii pentru a obţine întreruperea pedepsei şi eliberarea sa din penitenciar. Conform purtătorului de cuvânt al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Dana Ceuca, afecţiunile care au stat la baza întreruperii perioadei de detenţie a traficantului au fost cardiopatie ischemică, infarct miocardic vechi inferior, angor de efort, hipertensiune şi obezitate.
Conform specialiştilor, cardiopatia ischemică este o boală care afectează arterele ce hrănesc inima, care îşi micşorează calibrul, având drept consecinţă scăderea cantităţii de sânge ce irigă muşchiul inimii. Însă infarctul miocardic, angor de efort, obezitatea şi hipertensiune sunt manifestările acestei boli. Boala în sine nu este de o natură foarte gravă în cazul în care este tratată corespunzător. Aceste tratamente se pot face cu medicamente sau prin intervenţie chirurgicală, după care omul poate avea o viaţă normală. De aceeaşi boală a suferit şi fostul general Mihai Chiţac, condamnat la 15 ani de închisoare pentru reprimarea Revoluţiei de la Timişoara. Şi acesta a beneficiat de întreruperea executării pedepsei cu închisoarea pe motiv că era bolnav de cardiopatie ischemică, însă, spre deosebire de Bruj, acestuia instanţa nu i-a acordat decât o perioadă de trei luni de libertate, timp suficient pentru efectuarea unei operaţii care să-l vindece.

Alte instanţe, alte hotărâri

Şi alte instanţe din ţară admit cereri de întreruperea executării pedepsei cu închisoarea, însă de fiecare dată se specifică perioada de timp pentru care se acordă acea suspendare cât şi data la care condamnatul trebuie să fie reîncarcerat.
De exemplu în luna august 2003, Nicolae Popescu din judeţul Vâlcea a fost arestat şi încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, fiind condamnat pentru furt. Bărbatul avea de ispăşit o pedeapsă de trei ani, însă, după circa şapte luni de la arestare a fost eliberat. Instanţa a decis eliberarea sa însă pe o perioadă de trei luni, din motive medicale, fiind diagnosticat cu splenomegalie. Un alt caz a fost întâlnit la Tribunalul Satu Mare unde Ioan Chioran, a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi conducere fără permis sub influenţa băuturilor alcoolice. El a fost pus în libertate tot în baza dispoziţiilor art. 455 raportat la art. 453 litera c din Codul de Procedură Penală, însă numai pentru o perioadă de trei luni.

I s-a pierdut urma

Conform purtătorului de cuvânt al penitenciarului Bistriţa, Laura Opriş, nici în hotărârea trimisă de instanţă către penitenciar nu apare o dată anume la care condamnatul Alexandru Bruj trebuie să fie reîncarcerat. Tot ceea ce se ştie este că acesta a fost transferat la Spitalul Penitenciar Dej, pe urmă la cel din Jilava, iar după eliberare nu mai ştiu nimic despre acesta. Purtătorul de cuvânt a declarat de asemenea că Bruj este singurul din cei peste 400 de deţinuţi, care a beneficiat vreodată de întreruperea executării pedepsei pe perioadă nedeterminată.
Nici poliţiştii din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud nu au vreo putere asupra lui Alexandru Bruj. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ BN, agent de poliţie Claudia Creţa, atât timp cât nu este determinată perioada în care acesta trebuie să se întoarcă şi cei de la Penitenciarul Bistriţa nu fac vreo sesizare că acesta nu s-a întors în timpul stabilit de instanţă pentru a-şi ispăşi pedeapsa, Bruj nu poate fi monitorizat, deoarece nu acţionează înafara legii.

Alexandra Roman

8 COMENTARII

  1. in acest ziar se scriu numai tampenii ,este un ziar de scandal, si despre mine au scris anul trecut numai tampenii. nu merita citit acest ziar, IGNORATI-L!!!

  2. aveti dreptate , si eu am fost subiect de discutie in acest ziar dar nu merita bagat in seama , cititi-l doar pentru amuzamentul dvs

  3. Un ziar ce scrie documentat si daca ati fost „subiecte” tratate in acest ziar , poate la pozitiv nu? atunci ati meritat cu adevarat ! Important sa prinda la public nu la gunoaie , care si ele il citesc sa vada cand si unde se scrie despre ei !? Bravo Gazetei sunteti cai mai tari !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.