Ana Maria Pătru, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost pusă sub acuzare de procurorii DNA, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Procurorii DNA din Ploieşti au făcut, marţi, percheziţii la locuinţa Anei Maria Pătru,  dar şi la sediul AEP.

Percheziţiile au vizat contractele privind achiziţionarea unor softuri pentru alegeri. Dosarul are legătură cu alegerile din ultimii, fiind vizat, în principal, turul de scrutin din anul 2009. Potrivit anchetatorilor, şefa AEP ar fi primit o maşină şi un apartament în valoare de 210.000 euro ca să atribuie contracte. 

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de PĂTRU ANA MARIA, președinte al Autorității Electorale Permanente, iar la data faptelor vicepreședinte al aceleiași instituții – funcție cu rang de secretar de stat, pentru săvârșirea a:

– 3 infracțiuni de trafic de influență;
– 2 infracțiuni de spălarea banilor.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie-iunie 2008, Ana Maria Pătru , în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) – funcție cu rang de secretar de stat – a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul București.

În schimb, aceasta a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de acea societate cu A.E.P., precum și că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat„, precizează DNA într-un comunicat.

De asemenea, mai spun procurorii, în cursul anului 2009, Ana Maria Pătru a disimulat proveniența sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operații comerciale între mai multe societăți comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă și o firmă controlată de Ana Maria Pătru prin soțul ei.
În cursul anului 2011, tot în calitate de vicepreședinte al A.E.P., Ana Maria Pătru a pretins de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susține derularea, în bune condiții, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu A.E.P. De asemenea, suspecta a promis că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.
În cursul aceluiaşi an, în aceeași calitate de vicepreședinte al A.E.P, Ana Maria Pătru a pretins și a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audiență, fapt care s-a și întâmplat la scurt timp de la intervenția Anei Maria Pătru.

Cu banii proveniți din cele două fapte de trafic de influență descrise anterior a achiziționat un autovehiculul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar și beneficiarul real al bunului cumpărat, în același an, Pătru Ana Maria a înmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane„, precizează procurorii.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.