Două persoane au ajuns miercuri la spital, cu leziuni grave, după ce s-au răsturnat cu tractorul în localitatea Salva. Șoferul autovehiculului, care a scăpat cu leziuni minore, nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secției de Pompieri Năsăud au intervenit azi după-amiază în localitatea Salva, la un accident – un tractor răsturnat.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, în urma accidentului au rezultat trei victime care au reușit să sară din tractor înainte ca acesta să se răstoarne.

Două victime, o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani cu traumatism cranian și un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani cu traumatism cranian și politraumatism toracic au fost transportate la UPU-SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale de specialitate.

A treia victimă – un bărbat, a primit asistenta medicală la fața locului și a refuzat transportul la spital.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii.

„Din primele date, un tractor condus de un bărbat de 44 de ani, din localitate s-a răsturnat, rezultând rănirea a doi pasageri de 38 și 65 de ani. Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.