Home Știri Tot un studiu si–un raport

Tot un studiu si–un raport

De când cu proiectul Wonderland iniţiat de primarul Bistriţei, obiectiv care se mişcă destul de anevoios, Creţu a început să răbufnească şi să spună că alţii sunt împotrivă realizării lui. Pe lista „pârâţilor”, se află şi Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj – Napoca care a solicitat Primăriei Bistriţa, pentru eliberarea acordului de mediu, să realizeze un raport de mediu pentru viitorul Wonderland, întrucât aşa prevede legea. Numai că primarul nostru a confundat raportul de mediu cu studiul de impact asupra mediului şi a criticat dur „doleanţele” celor de la Agenţia de Mediu clujeană, spunând acum câteva luni că este un lucru inadmisibil „ce fac ei”.
Totuşi, cei de la Mediu atrag atenţia, inclusiv primarului Ovidiu Creţu, că unul e studiul de impact şi altul e raportul de mediu. Pentru o mai bună clarificare a „confundărilor”, îi recomandăm călduros primarului nostru, nemuritorul DEX: studiu – cercetare, examinare amănunţită şi aprofundată a unei probleme, a unui fenomen, studiere; raport – comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în faţa unei adunări, a unei autorităţi etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activităţi personale sau colective; textul acestei comunicări.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version